Emisiunea „Ochii pe mine!”. Cum a schimbat neamţul Dominic Fritz, primarul Timişoarei, vorba românească „ce să faci, n-ai ce să faci” / Ce spune despre trădările din politica românească: „În alte limbi nici nu există cuvântul traseism politic”

Dominic Fritz, noul primar al Timişoarei, a fost invitatul emisiunii „Ochii pe mine”, cu Vlad Craioveanu, de miercuri seara, în direct, din platoul Aleph News.

Unii îl văd ca pe un nou Klaus Iohannis –  de data aceasta, al Timişoarei – dar şi redutabil candidat pentru viitoarele alegeri prezidenţiale. Cei care i-au dat votul de încredere, l-au văzut ca fiind neamţul potrivit, la locul potrivit.

Dominic Fritz îţi povesteşte cu ce gânduri a ajuns în fruntea Timişoarei, ce îşi propune să facă pentru oraşul de care este îndrăgostit, dar şi de ce crede că a câştigat alegerile, „dezrobindu-l”, după opt ani de mandat, pe fostul edil, Nicolae Robu.

Un neamţ pentru Timişoara

A venit pentru prima dată în Timişoara la 19 ani, făcând voluntariat la o casă de copii. Aşa a şi ajuns să vorbească foarte bine limba română.

Invitatul lui Vlad Craioveanu îţi explică care sunt lucrurile pe care le vrea reformate, referindu-se la sisteme de nepotism şi forme de corupţie din Primăria Timişoara. El punctează şi faptul că oraşul pe care îl va administra în următorii patru ani este în urmă cu infrastructura culturală.

În ciuda atacurilor xenofobe care nu au lipsit în această campanie, Dominic Fritz mărturiseşte: „Am candidat pentru ca iubesc Timişoara şi pentru că de 17 ani eu sunt activ în acest oraş.”

Dominic Fritz, politicianul fără maşină

Dominic Fritz este un politician atipic, ţinând cont de cum stau lucrurile prin politica noastră. Spunem asta, deoarece primarul Timişoarei nu este deloc pasionat de bolizii de lux. Acesta susţine că deşi are carnet, nu a avut niciodată o maşină.

„Circul doar cu o bicicletă în oraş. Am carnet de conducere, dar nu mi-am cumpărat niciodată o maşină. Îmi doresc ca şi în Timişoara să dezvoltăm o reţea de piste de biciclete. Am spus în campanie că dacă o să am o maşină ca primar, o să fie o Dacie.”

Despre criza economică care va lovi şi Timişoara, edilul îţi explică că este nevoie de o politică pentru atragerea investitorilor. „Cred că o să reuşim. Avem nevoie de un dialog bun cu investitorii, atât din ţară, cât şi din străinătate. Când e vorba de atractivitatea oraşului, ei îmi spun că nu banii sunt problema, ci calitatea vieţii”, mărturiseşte Dominic Fritz.

De ce există atât de multe trădări în politica românească?

 Dominic Fritz: „Lipseşte în cele mai multe partide o bază comună de viziuni şi principii. Partidele sunt doar un vehicul pentru a ajunge la guvernare. Pe tine te ghidează interesul şi nu principiile în ceea ce crezi. (…)  În alte limbi nici nu există cuvântul traseism politic. Politica USR- PLUS nu acceptă traseismul, este fundamentul pentru reforma clasei politice. Cum să ai încredere într-un om politiic când el îşi schimbă traseul în funcţie de cine ajunge la putere?”

Regele dac Burebista l-a pus în dificultate pe primarul neamţ

Vlad Craioveanu l-a provocat pe Dominic Fritz la un test de cetăţenie. „Cine a fost Burebista?, Ce regi a avut România? Ce lac vulcanic există în România? Ce este floarea de colţ?”, au fost întrebările adresate edilului.

„Vlad Craioveanu: Să trecem la testul real de cetăţenie: Cine a fost Burebista?

Dominic Fritz: Nu ştiu.

Vlad Craioveanu: Ce regi a avut România?

Dominic Fritz: Carol, Mihai, Ferdinand.”

Motto-ul lui Dominic Fritz: „Ce să faci, ai ce să faci!”

”Vlad Craioveanu: Care este motto-ul după care vă ghidaţi în viaţă?

Dominic Fritz: Am învăţat o expresie în română când am venit pentru prima oară în România: Ce să faci, n-ai ce să faci!?! Care m-a enervat de atunci. Când am auzit-o pentru prima dată eram în tramvai şi erau două doamne în spatele meu şi una a povestit o problemă, foarte tragic şi eu mă aşteptam ca cealaltă să vină cu un cuvânt de încurajare, cu o soluţie, dar tot ce a zis a fost: Ce să faci, n-ai ce să faci!

Şi eu am vrut să spun: Staţi puţin, puteţi să faceţi ceva! Şi mulţi ani când mi-am declarat candidatura la Primăria Timişoara, am încheiat cu fraza: Ce să faci? Ai ce să faci! Acesta a devenit motto-ul meu şi aşa o să fie şi în Primăria Timişoara că nu ne lăsăm paralizaţi de probleme şi când spunem Ce să facem? Avem ce să facem!”

Dominic Fritz, despre Angela Merkel: „Nu ea m-a trimis la Timişoara!”

”Vlad Craioveanu: Mă gândeam că dacă e posibil ca cineva care nu are cetăţenie română să câştige alegerile într-un oraş de aici, poate, pe viitor, dna Merkel, că se apropie şi finalul carierei dânsei, poate o punem primar la Iaşi. Aţi cunoscut-o, aţi vorbit cu dânsa până acum? Are agenda încărcată?

Dominic Fritz: Da. Are agenda încărcată, agenda ei cu siguranţă nu este Timişoara, ştiu că sunt unii care cred cumva că ea m-a trimis aici, dar pot să vă asigur că are treabă, are lucruri importante de făcut şi, din păcate, încă, Timişoara nu se află pe lista ei de priorităţi, dar poate se va schimba. Eu am cunoscut-o în mai multe contexte pe dna. cancelar şi este o femeie impresionantă şi în anumite privinţe este şi o inspiraţie pentru mine.”

Dominic Fritz, un nou Klaus Iohannis: „Nu am gânduri de prezidenţiale!”

”Vlad Craioveanu: Timişoara va fi ca Sibiul Capitală Culturală Europeană. Vă vedeţi un nou Klaus Iohannis, candidat la prezidenţiale poate?

Dominic Fritz: Nu am gânduri de genul, acum important e să trecem prin acest an cu bine, să reprezentăm nu doar Timişoara, ci de fapt toată România cu mândrie şi cu demnitate, avem ”norocul” că s-a amânat din 2021 cum era planificat iniţial în 2023. Mai avem doi ani să ne pregătim. Din păcate, nu s-au întâmplat foarte multe în ultimii patru ani, am risipit foarte mult timp, comunitatea culturală în Timişoara e mai degrabă dezbinată din cauza acestui proiect.

Suntem în urmă cu toată infrastructura culturală care s-a promis. Problema e că structura organizaţională pentru organizarea programului nu a inclus oameni din cultură, acolo sunt reprezentanţi politicieni şi de fapt, cei care fac cultură în Timişoara se simt excluşi dina cest proiect. Avem mult de lucru şi fac un apel şi la Guvernul României să se implice, inclusiv financiar pentru că, din păcate, promisiunile nu au fost onorate până acum şi avem neapărat nevoie de investiţii în infrastructura culturală din Timişoara”.

Cine este Dominic Fritz, noul primar al Timişoarei

Dominic Fritz are 37 de ani, s-a născut în Germania, într-o familie cu 8 fraţi. La 16 ani a plecat de acasă cu o bursă oferită de Parlamentul Germaniei. La 19 ani a venit pentru prima dată în Timişoara, ca voluntar la o casă de copii.

Noul primar al Timişoarei a urmat studii de ştiinţe politice şi administrative şi a fost consilier în cadrul Agenţiei Germane pentru Cooperare Internaţională. Postul de consilier l-a ajutat să dezvolte proceduri de management pentru Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale din Liberia. A participat la două misiuni de planificare a intervenţiei umanitare ale Guvernului german după cutremurul din Haiti din 2010, a coordonat munca unei comisii strategice a Băncii Africane de Dezvoltare condusă de fostul Secretar al ONU, Kofi Annan şi fostul Director Executiv FMI/fostul Preşedinte german, Horst Köhler. Dominic Fritz are o diplomă chiar de la vechiul primar al Timişoarei, pentru contribuţia la viaţa comunităţii.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].