Cercetătorii au descoperit o genă care creşte riscul de obezitate

În lipsa unor măsuri drastice de prevenţie şi tratament, Federaţia Mondială a Obezităţii estimează că, până în 2030, aproape jumătate de milion de copii cu vârste între 5 şi 19 ani din România vor suferi de obezitate, iar cifra este foarte mare şi la adulţi. 

Ana îţi spune că băiatul ei, care are acum 10 ani, a început să se îngraşe la vârsta de 5 ani, fără să fi schimbat ceva în alimentaţie.

„Am fost chiar la endocrinologie. Ne-a explicat că este, într-adevăr, o îngrăşare genetică. Ne-a sfătuit să îl punem pe un stil de alimentaţie hipocaloric şi să creştem numărul de ore în care el face sport”, spune Ana Măiţă, părintele unui copil cu tendinţă de îngrăşare.

Fiul ei are două antrenamente de box şi trei de fitness, îi place, şi sper să facă asta toată viaţa, indiferent dacă va beneficia de terapia genetică sau nu.

Oamenii de ştiinţă caută tot mai mult răspunsuri pentru obezitate în genetică!  

O echipă de cercetători de la Universitatea din Queensland a descoperit că, dacă opresc o anumită genă numită RIP K1, pot ţine şi obezitatea în frâu, boală despre care se ştie că duce la inflamaţia cronică a organelor interne.

„Acest studiu nou apărut aduce în atenţia publicului o genă care se ocupă de modularea inflamaţiei, ea are un rol esenţial în organismul nostru în reglarea inflamaţiei.

A fost identificată o variantă care se regăseşte la aprox. 10-12 % din populaţia generală, noi îi spunem polimorfism genic, care pare să stimuleze excesiv activitatea acestei gene şi să predispună individul respectiv către obezitate prin stimularea cronică a unei inflamaţii la nivelul organismului”, explică Dr. Andreea Cătană, medic primar genetică medicală, Genetic Center România

Cercetătorii au  observat că inhibarea acestei gene i-a ajutat pe şoriceii de laborator cu obezitate să slăbească. Mai este însă nevoie de cercetare până când terapia moleculară va fi aplicată oamenilor, pentru că pot exista efecte adverse. 

Până atunci ideal ar fi să evităm alimentele care menţin inflamaţia în organismul nostru, cum sunt cele  care conţin zaharuri şi carbohidraţi. 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].