Cristian Diaconescu este noul preşedinte al Partidului Mişcarea Populară

„Una dintre priorităţile PMP este recăpătarea încrederii bazate pe acţiuni concrete. Nu trebuie să acceptăm declinul şi standardele joase, căci avem energia, ideile şi ambiţia să rezolvăm problemele economice, sociale şi politice, să tratăm politica cu responsabilitate. Am trăit o politică paralizată, când de frică, când de alegeri greşite sau oscilante, ceea ce ne-a făcut să pierdem mult. Dincolo de reformă şi modernizarea Statului este necesar un alt element cheie pentru modernizare: o schimbare culturală şi de mentalitate în ţară, în sensul revalorizării tenacităţii, a succesului, a luptei până la reuşită. Au fost, de-a lungul istoriei noastre, suficiente momente în care am ştiut să fim luptători, în ciuda condiţiilor dificile. Este momentul să renaştem ca naţiune şi să ne maturizăm, la mai mult de 30 de ani de la Revoluţie iar o condiţie a maturizării este construirea societăţii respectului. Respect pentru Educaţie, Sănătate, Muncă şi Valoare”, s-a arătat în preambulul moţiunii conduse de Cristian Diaconescu.

Congresul a stabilit şi conducerea formată din un secretar general, doi secretari generali adjuncţi, opt vicepreşedinţi regionali, 12 vicepreşedinţi care coordonează departamentele de specialitate şi alţi nouă vicepreşedinţi, secondaţi de 11 secretari executivi. Anexat, întreaga listă a noii conduceri a PMP.

Congresul PMP a anulat, de asemenea, prin vot electronic, fuziunea cu UNPR, la acest punct înregistrându-se 557 voturi pentru şi 8 voturi împotrivă.

În discursul său, Cristian Diaconescu a accentuat principiile consacrate de PMP, care vor fi promovate, în continuare, precum identitatea naţională, puternic asociată cu o identitate europeană, proprietatea privată – garant al societăţii libere şi prospere, reducerea intervenţiei statului într-o competiţie economică loială, promovarea şi consilidarea statului de drept, solidaritatea.

Cristian Diaconescu a mulţumit în repetate rânduri europarlamentarilor PMP, Traian Băsescu şi Eugen Tomac pentru activitatea deosebit de importantă a acestora în cadrul Parlamentului European şi în interiorul grupului Partidului Popularilor Europeni.

La rândul său, Eugen Tomac şi-a exprimat convingerea că PMP a obţinut real 5% din voturile cetăţenilor români, dar că solidaritatea celorlalte partide au făcut ca PMP să nu fie admis în Parlament.

La finalul Congresului, membrii PMP prezenţi în sală au propus ca la următoarea şedinţă a Consiliului Executiv Naţional, Partidul Mişcarea Populară să propună candidatul la Preşedinţia României în persoana preşedintelui PMP, ales duminică.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].