Tiger Woods conducea cu 140 km pe oră în momentul accidentului de maşină din februarie

Jucătorul de golf, în vârstă de 45 de ani, a suferit un accident de maşină cumplit, în luna februarie, paramedicii şi pompierii făcând atunci eforturi mari pentru a-l descarcera din epava maşinii sale.

Potrivit poliţiei, maşina lui Woods a părăsit carosabilul cu o viteză de aproximativ 84-87 mph (135-140 km/h) şi s-a rostogolit de mai multe ori.

Woods a fost eliberat din spital la începutul acestei luni, după ce a suferit o serie de răni grave.

Şeriful şef al satului Los Angeles, Alex Villanueva, a declarat, citat de BBC Sports: “Principalul factor care a cauzat accidentul fost conducerea cu o viteză nesigură pentru condiţiile de trafic şi incapacitatea de a negocia virajele la acea viteză.”

Maşina lui Woods a trecut de linia de demarcaţie a drumului şi a ieşit în afara acestuia, oprindu-se la peste 100 de metri de locul părăsirii carosabilului, lovind în cale un copac şi rostogolindu-se de mai multe ori, în apropierea zonei Ranchos Palos Verdes.

Americanul a suferit fracturi deschise la picior, precum şi alte leziuni la picior şi la gleznă.

În plus, pe lângă viteza de 140 km/h cu care a lovit parapetul drumului, şeriful Villanueva a adăugat că viteza estimată cu care vehiculul a lovit copacul a fost de 75 mph (aproximativ 120 km/oră)”.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].