Meciul România U21 – Danemarca U21 a fost mutat la Ploieşti

Imaginea articolului Meciul România U21 - Danemarca U21 a fost mutat la Ploieşti

Meciul România U21 – Danemarca U21 a fost mutat la Ploieşti

Federaţia a primit acordul UEFA şi al danezilor să schimbe locul de disputare.

Tricolorii nu mai beneficiau oricum de sprijinul publicului şi ar fi fost nevoiţi să se deplaseze la Craiova încă din 23 martie.

Naţionala de tineret va juca la Ploieşti, tot cu porţile închise, însă va putea rămâne în cantonamentul de la Buftea pe toată durată premergătoare meciului.

FRF le-a promis fanilor olteni că naţionalele se vor întoarce la Craiova, „acolo unde publicul este fierbinte şi susţine performanţa tricolorilor!”.

Astfel, naţionala de tineret va juca din nou la Ploieşti, după ce a mai făcut acest lucru la meciul cu Ucraina, câştigat cu 3-0. Pe 31 martie, Adrian Mutu se va afla la primul meci pe banca naţionalei U21, contra Danemarcei.

Înaintea acestui meci, România U21 ocupă locul secund în grupa 8 de calificare la EURO U21, la cinci lungimi de liderul Danemarca.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].



 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *