Statele Unite susţin relaxarea tensiunilor din Ucraina

Rusia se joacă de-a războiul la frontiera de est a Ucrainei. Mută trupe şi ameninţă cu o nouă intervenţie. În acest context, Statele Unite susţin relaxarea tensiunilor din regiune.

„Aşa gestionăm conflictele. Nu este o strategie măreaţă. Cred că acesta este modul în care trebuie să privim conflictul din Ucraina, deoarece la sfârşitul zilei, marile puteri nu caută să transforme acest lucru în Al Treilea Război Mondial. Şi totuşi, actorii locali caută constant să provoace şi să intensifice luptele”, spune Matthew Rojansky, directorul Institutului Kennan.

Rojansky mai spune că războiul nu va fi niciodată unul pe deplin liniştit. Preşedintele Ucrainei, Vladimir Zelenskiy, a declarat că câteva zeci de soldaţi ucraineni au murit deja.

„Nu putem uita agresiunea continuă a Rusiei în Ucraina şi suntem absolut îngrijoraţi de escaladările recente ale acţiunilor agresive şi provocatoare ale Rusiei în estul Ucrainei”, a declarat Ned Proce, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA.

Conflictul cu separatiştii susţinuţi de Rusia în estul Ucrainei a izbucnit la scurt timp după anexarea de către Moscova a peninsulei Crimeea, din 2014.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].