Pere Aragones a fost ales premier al Cataloniei şi vrea un nou referendum proindependenţă

Politicianul Pere Aragones a fost ales, vineri, în funcţia de premier al Cataloniei şi a anunţat că intenţionează să organizeze un nou referendum privind independenţa regiunii faţă de Spania.

Pere Aragones a primit 74 de voturi pentru şi 61 împotrivă în Parlamentul regiunii Catalonia (Generalitat), informează cotidianul El Pais.

“Guvernul regional pe care îl conduc are obiectivul de a face posibilă independenţa Cataloniei. În prezent, trebuie să rezolvăm acest conflict politic prin dialog şi negocieri, perseverăm în negocieri care nu sunt uşoare”, a declarat Pere Aragones, conform Agenţiei France-Presse.

Noul lider al Cataloniei vrea să organizeze un nou referendum privind autodeterminarea şi să le ofere amnistii politicienilor separatişti condamnaţi după procedura de proclamare a independenţei din 2017.

Pere Aragones a reuşit să obţină funcţia de premier catalan graţie acordului dintre formaţiunea sa, Stânga Republicană din Catalonia (ERC), şi partidul Împreună pentru Catalonia (JxC), al fostului premier catalan Carles Puigdemont.

Catalonia a organizat în 2017 un referendum privind independenţa faţă de Spania. Plebiscitul, care a avut rezultat în favoarea independenţei, nu a fost aprobat de Curtea Constituţională din Spania. Parlamentul catalan a proclamat independenţa, dar a suspendat decizia. Liderii Uniunii Europene au pledat pentru soluţionarea crizei constituţionale prin dialog.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].