Joe Biden şi Vladimir Putin, summit în iunie. Ce vor discuta cei doi lideri

Preşedintele SUA, Joseph Biden, va discuta cu omologul său din Rusia, Vladimir Putin, despre atitudinea regimului din Belarus, acuzat că a forţat aterizarea unui avion de pasageri pentru arestarea unui jurnalist disident, precum şi despre criza din Ucraina, anunţă Casa Albă.

 

“Preşedintelui SUA nu îi este teamă să ia atitudine împotriva adversarilor şi să practice diplomaţia personală pentru a-şi exprima preocupările şi pentru a identifica oportunităţi de cooperare în domenii în care sunt poziţii concordante”, a declarat Jen Psaki, purtătoarea de cuvânt a Preşedinţiei SUA, citată de agenţia Reuters.

 

Unii congresmeni republicani au criticat decizia preşedintelui Joseph Biden de a se întâlni cu Vladimir Putin în contextul comportamentului provocator al Rusiei.

 

 

„Cei doi lideri vor discuta despre toată seria de probleme presante, în contextul în care încercăm să restabilim predictibilitatea şi stabilitatea în relaţia SUA-Rusia”, a transmis Preşedinţia SUA.

 

Administraţia Vladimir Putin este criticată pentru activităţile militare din apropierea Ucrainei şi pentru susţinerea acordată regimului din Belarus, condus de preşedintele Aleksandr Lukaşenko.

 

Administraţia Joseph Biden a criticat vehement, luni după-amiază, regimul Aleksandr Lukaşenko, din cauza incidentului cu avionul de pasageri în cursul căruia a fost arestat un jurnalist disident, iar Statele Unite se consultă cu NATO şi Uniunea Europeană pentru a stabili acţiuni contra Belarusului.

 

Un avion al companiei Ryanair care zbura din Grecia spre Lituania a fost forţat să aterizeze duminică după-amiază în capitala Belarusului. Decizia de aterizare a fost luată în contextul unei ameninţări cu bombă. Un activist al opoziţiei din Belarus, Raman Pratasevich, şi partenera lui, Sofia Sapega, au fost reţinuţi imediat după aterizarea avionului la Minsk, iar ulterior au fost plasaţi în arest preventiv. Regimul din Belarus, condus de preşedintele Aleksandr Lukaşenko, şi-a atras critici dure la nivel internaţional după incidentul de duminică, riscând noi sancţiuni.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].