VIDEO România a trimis PNRR la Bruxelles. Urmează evaluare Comisiei Europene

„Salut oameni buni. Am trimis PNRR-ul la Bruxelles, adică în sistemul informatic al Comisiei Europene. La ora 15.30 am terminat de uploadat cele 240 de fişiere care înseamnă acum PNRR, împărţit pe aproape 30 de capitole”, anunţă ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea.

El precizează că pentru secţiunea Transporturi s-au trimis şase variante de lucru la Comisia Europeană.

„Este o muncă enormă depusă de colegii mei. În ultima săptămână am stat aici până la 12, 1 noaptea. (…) Suntem aproape de capătului drumului. În acest moment România are PNRR oficial depus. Urmează evaluarea Comisiei Europene. Vom avea câteva luni în care vom primi scrisori de evaluare. Va trebui să decidem cum ţinem cont de observaţii, astfel încât la toamnă să avem planul aprobat şi să mergem mai departe”, adaugă Ghinea.

El precizează că toate documentele vor fi publicate, iar miercuri vor fi prezentate toate detaliile din PNRR.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].