Pasajul Mogoşoaia va fi gata înainte de termenul prevăzut în contract. Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor: „Rampa spre Otopeni a ajuns la cota finală, s-a pus ultimul strat de balast”

Pasajul Mogoşoaia este în noul grafic asumat de constructor şi se va finaliza înainte de termenul prevăzut în contract, adică anul acesta, la 1 octombrie, a anunţat secretarul de stat.

Acesta a prezentat graficul lucrărilor.

„Rampa spre Otopeni a ajuns la cota finală, s-a pus ultimul strat de balast. Şi au început armarea, cofrarea şi turnarea tălpii coronamentului rampei, precum şi montarea lisei de coronament. La rampa dinspre Chitila continuă realizarea zidurilor de sprijin, în sistem maccaferri, precum şi aşternerea şi compactarea straturilor de balast. Continuă armarea plăcii de supra – betonare peste grinzile pasajului. Se armează şi urmează să se toarne ultima antretoază. Până acum s-au armat şi cofrat 4 antretoaze. Fac menţiunea că antretoazele sunt grinzile transversale care leagă grinzile principale ale unui pod. Continuă realizarea canalizării pluviale şi a iluminatului public”, a anunţat, pe Facebook, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioşteanu.

În afară de Mogoşoaia, pe centura capitalei mai sunt în lucru pasaje la Popeşti-Leordeni, Cernica, Domneşti şi Berceni.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].