Marea Britanie lansează un program de vaccinare. „Vrem să revenim la normal cât de repede putem”

Secretarul de Stat, Sajid Javid, a anunţat miercuri că un program de amplificare a vaccinării anti-COVID-19 va fi lansat în Marea Britanie din septembrie anul acesta.

Javid a declarat că guvernul britanic a primit „sfaturi interimare” de la Comitetul mixt pentru vaccinare şi imunizare. Secretarul a adăugat că guvernul va oferi vaccinul antigripal alături de rapelul COVID-19 pentru a „face faţă celor două în acelaşi timp”.

„Ei bine, programul nostru de vaccinare a fost un succes uriaş, cel mai reuşit din lume. Şi spun că ar trebui să începem evident cu cei mai vulnerabili mai întâi, şi acesta este planul nostru. Dar pe lângă vaccinul anti-COVID-19, va fi făcut şi vaccinul antigripal, în acelaşi timp”, a spus Secretarul de Stat, Sajid Javid.

Javid i-a încurajat pe cei care nu au primit încă prima doză. Susţine că „vaccinarea rămâne cheia absolută a acestui coşmar”.

„Avem o idee, dar ceea ce vreau să văd, ca toţi ceilalţi, vreau să ne vedem revenind la normal cât mai repede posibil. Cred că toată lumea iese şi se vaccinează, dacă nu a făcut deja acest lucru. Dar, în ceea ce priveşte ceea ce va însemna acest proces, discutăm în mod activ despre acest lucru la nivel guvernamental, dar este foarte clar vrem să revenim la normal cât de repede putem”, a declarat acesta, potrivit AP.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].