Barcelona, invadată de mistreţi. Animalele caută hrană şi nu se tem de om, devenind periculoase

„Un mistreţ monstruos”, a scris presa spaniolă, amintind că porcul a semănat panică pe plaja din Faro de Vilanova şi, în urmă cu câteva zile, a rănit doi câini. De aici şi decizia autorităţilor locale de a permite vânarea mistreţului uriaş.

Obiectiv atins de Sainz, după două nopţi în post, timp în care a ucis alţi 4 mistreţi de talie medie.

Nu cu mult timp în urmă, cântăreaţa Shakira, care locuieşte în Barcelona, a susţinut că a fost victima unui mistreţ, într-un parc. Cântăreaţa a spus că s-a aşezat pe o bancă cu fiul ei, ca să mănânce o îngheţată, iar 2 mistreţi i-au luat geanta.

Potrivit lui Jorge R. López, medic veterinar la Servicios de Ecopatología de la Fauna Salvaje de la Universidad Autónoma din Barcelona, există două probleme care au agravat situaţia.

Prima: verile secetoase, precum cea care tocmai s-a încheiat (locul 4 în topul celor mai puţine precipitaţii din ultimul secol). Cealaltă problemă este legată de lipsa fricii faţă de om din partea mistreţilor.

Multe videoclipuri difuzate pe net au fost realizate la câţiva metri de animale şi, în ciuda proximităţii, aceştia nu au considerat omul drept un pericol, păstrându-şi nestingheriţi obiceiul de a scotoci prin coşul de gunoi.

Creşterea numărului de întâlniri neprogramate dintre populaţia locală şi mistreţi împinge autorităţile să evalueze măsurile care trebuie luate, pentru a ţine sub control situaţia.

Organizaţiile pentru protecţia animalelor nu sunt de acord cu soluţiile drastice, dar soluţiile alternative încercate în trecut nu au funcţionat: în 2018, comisarul pentru Ecologie, Frederic Ximeno, a anunţat că se studiază un vaccin pentru sterilizarea acestora, dar, 3 ani mai târziu, măsura s-a dovedit ineficientă.
Nevoia milionului de euro pe an care ar trebui investit pentru a face vaccinul la peste 70% dintre femele face aprobarea lui imposibilă pentru moment.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].