Franţa aruncă pe piaţă un nou medicament anti-Covid 19

Un nou medicament anti-Covid va fi disponibil în Franţa de la începutul lunii decembrie. Acesta se numeşte “Molnupiravir” şi reprezintă “o imensă speranţă”, a declarat Olivier Véran într-o conferinţă de presă.

Molnupiravir, o pastilă antivirală, va fi disponibilă în farmacii pentru persoanele care prezintă risc de forme severe ale bolii.
Vaccinul a fost în centrul conferinţei de presă de joi a lui Olivier Véran, dar nici tratamentele nu au fost uitate. “În următoarele săptămâni, vom avea o armă în plus”, a explicat ministrul Sănătăţii.

“Cercetarea a făcut progrese considerabile şi în acest domeniu şi – aş vrea să spun – Franţa este întotdeauna în frunte, fiind printre primele din lume care îl pune la dispoziţia pacienţilor”, a spus Olivier Véran, care a subliniat că “de câteva luni, dispunem de un tratament injectabil pe bază de anticorpi direcţionaţi împotriva virusului, care necesită spitalizare şi reduce riscul de forme grave. 7.000 de pacienţi au beneficiat deja de el.

Dar, la începutul lunii decembrie, un nou medicament antiviral împotriva Covid-19, sub formă de tabletă, poate fi prescris de medici. Acesta va fi disponibil în farmacii şi va fi “rezervat persoanelor care riscă să sufere de forme grave ale bolii sau din cauza vârstei lor sau pentru că suferă de boli cronice”, a anunţat Olivier Véran, care a spus că are “mari speranţe” în această nouă armă Covid-19. Medicamentul va fi rezervat iniţial persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani.

În legătură cu noul tratament, Olivier spune că studiile clinice au arătat că “în primele cinci zile de la infecţie, riscul de a fi spitalizat este înjumătăţit”. Totodată acesta promite că “alte tratamente vor veni în următoarele luni”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].