Anunţul lui Bill Gates cu privire la Omicron: “Este posibil să intrăm în cea mai gravă parte a pandemiei”

Într-o serie de postări pe Twitter, Bill Gates a spus că intenţionează să-şi anuleze majoritatea planurilor de vacanţă şi a avertizat că Statele Unite “ar putea intra în cea mai gravă parte a pandemiei”, scrie CNN.

Afirmând că varianta Omicron se răspândeşte mai repede decât orice virus din istorie, cofondatorul Microsoft a spus că marea necunoscută la varianta Omicron este cât de serios ne poate îmbolnăvi. “Trebuie să o luăm în serios până când vom şti mai multe despre asta. Chiar dacă în comparaţie cu Delta este pe jumătate de severă, va fi cea mai mare creştere pe care am văzut-o până acum, deoarece este foarte infecţioasă” a spus Bill Gates.

De asemenea, miliardarul se aşteaptă ca valul să dureze aproximativ trei luni în Statele Unite. “Acele câteva luni ar putea fi rele, dar dacă facem paşii corecţi, pandemia se poate termina în 2022” a mai spus Gates.

Cazurile de Covid-19 în Statele Unite sunt în creştere, ţara a înregistrat în medie peste 148.000 de cazuri noi pe zi în ultima săptămână, revenind la nivelurile observate ultima data la jumătatea lunii septembrie, potrivit datelor Universităţii John Hopkins. De asemenea, au fost înregistrate în medie 1.324 de decese provocate de Covid-19 pe zi în ultima săptămână.

Bill Gates prin fundaţia Bill&Melinda Gates încearcă să reducă decalajul între ţările bogate şi ţările sărace cu privire la numărul de vaccinuri, menţionând că mulţi oameni din statele sărace ale lumii încă nu au acces la vaccin în timp ce guvernele mai bogate cumpără doze suplimentare pentru a servi drept vaccinuri de rapel.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].