Greva foamei de 140 de zile l-a adus într-o stare gravă pe un deţinut

Un deţinut palestinian din Israel, a cărui eliberare a fost cerută de gruparea militantă Jihadul Islamic, se află în greva foamei de aproape 140 de zile.

Imaginea articolului Greva foamei de 140 de zile l-a adus într-o stare gravă pe un deţinut

Greva foamei de 140 de zile

Un purtător de cuvânt al spitalului Assaf Harofeh, din apropiere de Tel Aviv, a confirmat că starea lui Hisham Abu Hawash este gravă, dar a dezminţit că viaţa acestuia este pusă în pericol.

Jihadul Islamic a ameninţat sâmbătă că va pune capăt încetării focului în Fâşia Gaza, dacă Israelul nu îl pune în libertate pe Abu Hawash. Conform relatărilor din presă, acesta se află în aşa-numita „detenţie administrativă’” începând din octombrie 2020. Această formă de detenţie îi permite Israelului să reţină persoane pentru cel mult şase luni, fără a le pune oficial sub acuzare.

Potrivit media palestiniene, Hisham Abu Hawash este apropiat de Jihadul Islamic. În ultimele zile au fost difuzate pe social media imagini în care acest deţinut apare extrem de slăbit.

Organizaţia israeliană „Medici pentru drepturile omului” a scris pe Twitter că unul dintre membrii săi l-a consultat pe Hisham Abu Hawash.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].