Brazilia: O stâncă s-a prăbuşit peste ambarcaţiuni turistice, cel puţin 7 decese şi 3 dispăruţi

Trei persoane sunt date dispărute, dar eforturile de salvare au încetat sâmbătă târziu din cauza “lipsei de iluminare naturală” la lacul Furnas din Capitólio. Ele vor fi reluate duminică la ora locală 5 dimineaţa, a declarat Pedro Aihara, un purtător de cuvânt al Departamentului de pompieri din Minas Gerais.

Aihara a precizat că 23 dintre cele 32 de persoane care au fost tratate la Santa Casa din Capitólio cu răni minore au fost externate, în timp ce alte două persoane au fost tratate la Santa Casa din municipiul Piumhi cu fracturi expuse.

Eforturile de salvare vor continua cel puţin până luni, a declarat Aihara, adăugând că situaţii precum victime prinse sub stâncă ar putea prelungi potenţial durata acestor lucrări.

Preşedintele brazilian Jair Bolsonaro a declarat că Marina Militară a trimis o echipă de ajutor pentru a se alătura eforturilor de căutare şi salvare.

Statul Minas Gerais s-a confruntat recent cu precipitaţii abundente. Vineri, Institutul Naţional de Meteorologie din Brazilia a emis avertizări cod roşu pentru Minas Gerais, anunţând peste 100 de milimetri de precipitaţii pe zi timp de cel puţin patru zile, a relatat presa de stat Agência Brasil.

Ploile abundente au fost cele care au provocat desprinderea rocilor de la lacul Furnas, potrivit lui Romeu Zema, guvernatorul din Minas Gerais.

O înregistrare video care a fost postată pe reţelele de socializare arată turişti aflaţi pe alte ambarcaţiuni în lacul Furnas strigând “ieşiţi de acolo” chiar înainte ca stânca să cadă.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].