Explozii puternice s-au auzit în această seară la Kiev

După „ploaia” de bombe de la Harkov, seara, s-au auzit câteva explozii puternice la Kiev, în jurul orei 19.00 (în România), iar sirenele au sunat alarma, semnalând locuitorilor că trebuie să meargă la cel mai apropiat adăpost, potrivit „Kiev Independent”. Conform CNN, deflagraţiile au putut fi auzite la est de centrul capitalei ucrainene şi au fost cele mai puternice auzite astăzi.

„Scopul principal al discuţiilor de astăzi a fost de a discuta despre încetarea focului din Ucraina şi ostilităţi. Părţile au identificat o serie de probleme prioritare asupra cărora au fost conturate anumite decizii. Pentru ca aceste decizii să primească nişte oportunităţi de implementare, soluţii logistice, părţile pleacă la consultări în capitalele lor”, sunt primele cuvinte ale lui Mihailo Podolyak, şeful delegaţiei ucrainene, la finalul întâlnirii cu delegaţia rusă.

O altă licărire de optimism vine din cuvintele şefului delegaţiei de la Moscova, Vladimir Medinsky, potrivit cărora negocierile dintre Rusia şi Ucraina vor continua la graniţa dintre Polonia şi Belarus. Acest lucru a fost anunţat de Kremlin, citat de TASS. Potrivit negociatorului de la Moscova, discuţiile vor avea loc „în următoarele zile”. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].