Prinşi în capcană. Mii de civili din oraşul Severodoneţk nu pot fi evacuaţi din cauza luptelor

Evacuarea civililor din oraşul Severodoneţk, din estul Ucrainei, „nu este posibilă” din cauza luptelor din regiune, a declarat şeful administraţiei locale, Oleksandr Striuk.

Oraşul este încă în mâinile ucrainenilor şi se duc lupte, dar evacuările nu sunt posibile din cauza luptelor“, a spus Striuk la televiziunea ucraineană.

Primarul Oleksandr Striuk a anunţat că au rămas între 12.000 şi 13.000 de civili în oraşul care cândva avea peste 100.000 de locuitori. Aceştia se adăpostesc în subsoluri şi buncăre pentru a supravieţui bombardamentelor ruseşti.

Tot marţi, guvernatorul din Luhansk, Serhiy Haidai, a declarat că două persoane au fost ucise şi patru rănite în urma bombardamentelor din Severodoneţk.

Situaţia este extrem de complicată, o parte din Severodoneţk este controlată de ruşi. Ei nu se pot deplasa liber prin oraş, luptătorii noştri rămân în continuare în aşezare. Inamicul plănuieşte o operaţiune pentru a curăţa satele din jur. Voluntarii răniţi au fost scoşi din Severodoneţk“, a anunţat Haidai pe Telegram.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].