Poliţist din Capitală, lovit în timp ce încerca să aplaneze un conflict izbucnit în trafic

Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 18 Poliţie a fost sesizată prin apel 112, în noaptea de marţi spre miercuri, de către un bărbat care a fost victima unei agresiuni, in urma unui conflict în trafic.

Poliţiştii l-au depistat şi identificat bărbatul reclamat, care era însoţit de mai multe persoane.

„Având în vedere că aceştia manifestau un comportament agresiv, a fost solicitat sprijin echipajelor din zonă. Până la sosirea acestora, în sprijin a venit o echipă formată din doi poliţişti din cadrul Secţiei 24 Poliţie , care acţionau, în civil în zona adiacentă. Conflictul a fost aplanat până la sosirea celorlalte echipaje, însă la faţa locului a venit, în sprijinul agresorului, un autoturism cu 3 ocupanţi, unul dintre aceştia lovindu-l pe unul dintre poliţiştii în civil”, transmite, marţi dimineaţa, Poliţia Capitalei.

Persoanele implicate au fost duse pentru audieri la sediul Secţiei 24 Poliţie, iar poliţistul agresat a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Din primele cercetări a rezultat că agresorul nu ar fi cunoscut calitatea de poliţist.

Cercetările continuă în acest caz, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi distrugere.

Trei bărbaţi au fost reţinuţi.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].