Serbia respinge solicitările lui Olaf Scholz de a recunoaşte Kosovo şi a impune sancţiuni Rusiei

Olaf Scholz, aflat într-un turneu în Balcani, a cerut Serbiei să recunoască independenţa Kosovo. Cancelarul Germaniei a afirmat în Kosovo, înaintea vizitei în Serbia, că nu pot fi admise în Uniunea Europeană state care nu se recunosc reciproc.

Serbia a primit în 2012 statutul de candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană, iar Kosovo speră să obţină acest statut anul acesta.

“Este prima dată când aud din partea Uniunii Europene că este necesară o recunoaştere mutuală. Trebuie să înţelegeţi că noi nu reacţionăm la astfel de presiuni, la ameninţări că trebuie să facem ceva”, a afirmat Aleksandr Vucici, conform publicaţiei Die Zeit, cu ocazia întâlnirii cu Olaf Scholz.

Kosovo şi-a proclamat în 2008 independenţa de Serbia, dar Administraţia de la Belgrad consideră că este în continuare teritoriu sârb. Cinci state UE – România, Spania, Grecia, Slovacia şi Republica Cipru – nu recunosc independenţa Kosovo.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].