Zeci de morţi şi milioane de oameni au rămas fără case în Bangladesh şi India, după inundaţiile musonice

Cel puţin 25 de persoane au fost ucise de fulgere sau alunecări de teren în weekend în Bangladesh, în timp ce milioane de persoane au rămas izolate sau fără adăpost în zonele joase din nord-estul ţării, afectate de cele mai grave inundaţii musonice din istoria recentă a ţării, au anunţat autorităţile.

În statul indian vecin Assam, cel puţin 17 persoane au fost ucise în timpul valului de inundaţii care a început în această lună, au declarat duminică oficiali ai poliţiei.

Multe dintre râurile din Bangladesh au crescut la niveluri periculoase, iar scurgerile provocate de ploile abundente de peste munţii indieni au agravat situaţia, a declarat Arifuzzaman Bhuiyan, şeful Centrului de stat pentru prognoza şi avertizare privind inundaţiile.

Mii de poliţişti şi militari au fost desfăşuraţi în anumite părţi ale ţării pentru a ajuta la eforturile de căutare şi salvare.

Aproximativ 105.000 de persoane au fost evacuate până în prezent, dar oficialii poliţiei au estimat că peste patru milioane de persoane erau încă blocate.

Syed Rafiqul Haque, fost deputat şi politician al partidului de guvernământ din districtul Sunamganj, a declarat că ţara se va confrunta cu o criză umanitară dacă nu se vor desfăşura operaţiuni de salvare rapide.

„Aproape întreaga centură Sylhet-Sunamganj este sub ape şi milioane de oameni sunt blocaţi”, a spus el, adăugând că victimele nu au alimente, apă potabilă şi că reţelele de comunicaţii sunt la pământ.

Oficialii regionali au declarat că aproximativ 3,1 milioane de persoane au fost strămutate, dintre care 200.000 sunt cazate în adăposturi improvizate gestionate de guvern pe diguri ridicate sau pe alte înălţimi.

Bangladesh şi India s-au confruntat în ultimii ani cu tot mai multe fenomene meteorologice extreme, care au provocat pagube pe scară largă.

Ecologiştii avertizează că schimbările climatice ar putea duce la mai multe dezastre, în special în Bangladesh, un teritoriu de joasă altitudine şi dens populat.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].