Încă o zi de război: explozii puternice zguduie oraşul ucrainean Mikolaiv

Sirenele au răsunat în întreaga regiune Mykolaiv, care se învecinează cu Odesa, înainte de explozii.

“Sunt explozii puternice în oraş! Rămâneţi în adăposturi!” a scris primarul din Mykolaiv, Oleksandr Senkevich, pe aplicaţia de mesagerie Telegram.

Reuters nu a putut să verifice în mod independent raportul.

Vineri, exploziile au distrus o parte a unei clădiri de apartamente în timp ce locuitorii dormeau, acesta fiind cel mai recent dintr-o serie de atacuri cu rachete ruseşti care, potrivit Ucrainei, vizează civili.

În discursul său video nocturn de vineri, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a denunţat atacurile ca fiind “teroare rusească conştientă, deliberat ţintită şi nu o eroare sau o lovitură întâmplătoare”.

Kievul afirmă că Moscova şi-a intensificat atacurile cu rachete cu rază lungă de acţiune, lovind ţinte civile aflate la mare distanţă de linia frontului. Rusia spune că a ţintit obiective militare.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].