CFR Marfă, una dintre „găurile negre” ale economiei româneşti, intră în restructurare. Măsurile anunţate

CFR Marfă, companie cu datorii de 1,3 miliarde lei, va derula un plan de restructurare care prevede eficientizarea operaţională, astfel încât să genereze profit din cel de-al doilea an al derulării procedurii de concordat, dar şi vânzarea de active neproductive, informează un comunicat.

Imaginea articolului CFR Marfă, una dintre „găurile negre” ale economiei româneşti, intră în restructurare. Măsurile anunţate

CFR Marfă, una dintre „găruile negre” ale economiei româneşti, intră în restructurare. Măsurile stabilite

CITR, compania care administrează restructurarea, a depus vineri, 21 februarie, la Tribunalul Bucureşti, planul de concordat al CFR Marfă, procedură care permite continuarea activităţii companiei şi rambursarea datoriilor.

Planul include creşterea, din 2020, a volumului de mărfuri transportate, structurarea parcului de material rulant conform nevoilor clienţilor, reducerea cheltuielilor de exploatare, reducerea cheltuielilor cu închirierea de vagoane prin investiţii în parcul propriu, înfiinţarea unui departament de restructurare cu obiective clare, reorganizarea regionalelor CFR Marfă şi a structurii centrale.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].



 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *