Amazon solicită personalului call center să lucreze de acasă

Schimbarea face parte dintr-un plan de închidere a mai multor centre call center din întreaga ţară, inclusiv unul deschis în 2005 în Kennewick, Washington, a declarat una dintre aceste persoane, care a cerut să nu fie numită pentru că nu a fost autorizată să vorbească despre aceste planuri.

Un purtător de cuvânt al Amazon a refuzat să comenteze despre închiderile planificate, dar a confirmat trecerea la munca la distanţă.

“Oferim membrilor suplimentari ai echipei noastre de servicii pentru clienţi flexibilitatea sporită care vine odată cu munca virtuală”, a declarat purtătorul de cuvânt al Amazon, Brad Glasser, într-un e-mail. “Lucrăm cu angajaţii pentru a ne asigura că tranziţia lor este fără probleme, continuând în acelaşi timp să prioritizăm cel mai bun suport pentru clienţi.”

Pandemia a forţat companiile să adopte munca la distanţă pentru rolurile de servicii pentru clienţi, iar mulţi angajaţi se opun eforturilor de a se întoarce la birou. Înainte de pandemie, până la 90% din cei aproximativ 3 milioane de reprezentanţi ai serviciilor pentru clienţi din SUA făceau naveta la centrul unde lucrau. După pandemie, se aşteaptă ca aproximativ jumătate dintre aceştia să lucreze de acasă şi jumătate să facă naveta la birouri, potrivit lui Jeff Christofis, care supervizează unitatea de centre de contact a gigantului Kelly Services.

Oferirea de muncă la distanţă va ajuta Amazon să recruteze angajaţi într-o industrie cu fluctuaţie mare de personal. Pe lângă faptul că va oferi flexibilitate lucrătorilor. De asemenea, poate face economii la capitolul imobiliar dacă va transfera suficient de mulţi angajaţi la munca de acasă şi va închide facilităţile existente.

Amazon a început să permită reprezentanţilor serviciului clienţi să lucreze de acasă înainte de pandemie. Divizia sa de cloud computing vinde software-ul Amazon Connect, care ajută companiile să creeze reţele de servicii pentru clienţi la distanţă. Amazon are call center-uri peste tot în SUA, inclusiv în Kennewick şi Phoenix, care au fiecare sute de angajaţi. Cu toate acestea, angajaţii din centrele call center reprezintă o mică parte din cei peste 1,5 milioane de angajaţi ai companiei.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].