UEFA avertizează Marea Britanie şi Irlanda cu referire la candidatura pentru Euro 2028

UEFA este din ce în ce mai nerăbdătoare din cauza întârzierilor în ceea ce priveşte garanţiile în jurul candidaturii comune a Marii Britanii şi Irlandei pentru organizarea Campionatului European din 2028, a relatat miercuri ziarul britanic Times.

Problemele legate de întârzierea garanţiilor pentru poliţie, aeroporturi, scutiri de taxe şi stadionul Tottenham Hotspur au forţat organismul de conducere al fotbalului european să avertizeze organizatorii candidaturii, potrivit ziarului.

Anglia, Irlanda de Nord, Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda au depus în martie o candidatură comună pentru organizarea Campionatului European din 2028.

Turcia este cealaltă candidată la organizarea turneului, decizia urmând să fie luată în septembrie anul viitor.

UEFA a precizat că aspectele privind candidatura Regatului Unit şi a Irlandei sunt abordate cu organizatorii candidaturii şi a refuzat să facă alte comentarii.

Germania va găzdui Campionatul European din 2024.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].