Bilanţul epidemiei de coronavirus a ajuns la zece morţi în Italia. Şi numărul persoanelor infectate a crescut

Imaginea articolului Bilanţul epidemiei de coronavirus a ajuns la zece morţi în Italia. Şi numărul persoanelor infectate a crescut

Bilanţul epidemiei de coronavirus a ajuns la zece morţi în Italia. Şi numărul persoanelor infectate a crescut

Trei persoane au decedat, marţi, de coronavirus în Italia, astfel că bilanţul epidemiei a ajuns la zece morţi, anunţă autorităţile italiene, citate de postul RaiNews şi de publicaţia La Repubblica.

Trei persoane au decedat în ultimele ore în regiunea Lombardia (nordul Italiei), a declarat marţi seară Angelo Borrelli, şeful Serviciului de Protecţie Civilă şi comisar naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

“Persoanele infectate sunt 322, cu 39 mai multe decât în bilanţul anterior”, a precizat Angelo Borrelli.

Cele trei persoane decedate marţi aveau 83 de ani, 84 de ani şi 91 de ani.

Potrivit celui mai recent bilanţ, la nivel mondial se înregistrează peste 2.700 de decese cauzate de virusul gripal Covid-19 şi peste 80.000 de cazuri de îmbolnăvire.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].



 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *