Olaf Scholz nu cedează şi va mai aştepta până să decidă sprijin militar suplimentar pentru Ucraina

Preşedintele Emmanuel Macron l-a anunţat miercuri pe omologul său ucrainean, Volodimir Zekenski, că Franţa va furniza armatei ucrainene tancuri uşoare de tip AMX-10 RC, deşi nu a specificat câte vehicule şi nici când, iar preşedintele SUA, Joseph Biden, a confirmat joi că analizează posibilitatea de a livra armatei ucrainene vehicule blindate Bradley.

În acest context, Partidul Liber-Democrat (FDP, liberal, centru-dreapta), care face parte din coaliţia guvernamentală de la Berlin, precum şi formaţiunea de opoziţie Uniunea Creştin-Democrată/Uniunea Creştin-Socială (CDU/CSU, centru-dreapta) aşteaptă o decizie similară urgentă din partea cancelarului Olaf Scholz, din cadrul Partidului Social-Democrat (SPD, centru-stânga).

Olaf Scholz a evitat să furnizeze unilateral armament de atac Ucrainei, subliniind că aşteaptă decizii din partea aliaţilor. Scholz a adoptat o linie politică prin care să ofere sprijin Ucrainei pentru a se apăra, dar vrea să evite intensificarea atacurilor ucrainene asupra Rusiei, pentru a nu amplifica războiul.

În contextul anunţurilor Parisului şi Washingtonului, Scholz a evitat să ia vreo decizie, semnalând doar că aşteaptă o nouă reuniune consultativă la jumătatea lunii ianuarie. “După anunţurile Parisului şi Washingtonului, ne consultăm în continuare intens cu Franţa şi Statele Unite privind sprijinul suplimentar pentru Ucraina. Aşteptăm în mod special următoarea reuniune în format Ramstein programată la jumătatea lunii ianuarie”, a declarat joi un oficial guvernamental de la Berlin, sub protecţia anonimatului, potrivit site-ului Tagesspiegel.de.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].