Roberta Metsola afirmă că va aplica reforme anticorupţie în Parlamentul UE

Evenimentele de luna trecută au demonstrat necesitatea reconstruirii legăturilor de încredere cu cetăţenii europeni pe care îi reprezentăm“, a declarat Roberta Metsola, potrivit cotidianului Le Figaro, în deschiderea sesiunii plenare de la Strasbourg.

Vom lua măsuri pentru a intensifica lupta împotriva corupţiei şi mijloacele de respingere a ingerinţelor străine“, a susţinut Metsola.

Eurodeputata Eva Kaili, fost vicepreşedinte al Parlamentului European, este în arest preventiv, în cadrul unei anchete privind acte de corupţie sub influenţa Qatarului. În acelaşi dosar, sunt în detenţie alte trei persoane, inclusiv un asistent parlamentar şi un fost eurodeputat.

Roberta Metsola a promis din decembrie o serie de reforme de amploare, printre care se numără crearea unui registru pentru transparenţă şi restricţionarea accesului în instituţie pentru foştii europarlamentari.

Alberto Alemanno, profesor de Drept european, consideră insuficente măsurile propuse de Roberta Metsola. “Impunerea unor reguli mici nu este suficientă pentru a crea o nouă cultură politică în Parlamentul European”, afirmă expertul.

“Acest scandal este mult mai grav decât altele, din punctul de vedere al credibilităţii Uniunii Europene, astfel că ar fi de aşteptat un răspuns puţin mai serios şi mai structural decât în trecut”, a subliniat Alberto Alemanno.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].