Bruynseels (Re:Start), fostă candidată la preşedinţie: Invit toate partidele nepătate la o alianţă

Liderul Partidului Re:Start, Ramona Ioana Bruynseels, fost candidat al Partidului Puterii Umaniste la alegerile prezidenţiale de anul trecut, a invitat „toate partidele nepătate”, noi, să facă parte dintr-o alinaţă pentru alegerile parlamentare.

Imaginea articolului Bruynseels (Re:Start), fostă candidată la preşedinţie: Invit toate partidele nepătate la o alianţă

Bruynseels (Re:Start): Invit toate partidele nepătate la o alianţă

„Partidul Re:Start România invită toate partidele nepătate, care aşază ţara înaintea propriilor interese, să vină alături de noi! 2020 este anul când vom intra în Parlament şi vom începe să reprezentăm românii cu adevărat (…). Partidele vechi şi mari fac alianţe pentru a-şi creşte puterea! În felul acesta ne vor domina în continuare. În felul acesta noi, ceilalţi, nu vom avea şansa de a face lucruri bune pentru poporul român, pentru că ei ne vor opri. În felul acesta, vor polariza votul prinzându-ne iar în lupta lor între răul mai mare şi răul mai mic. Ce facem ca să opunem rezistenţă?! Ne unim! Unirea este răspunsul”, se arată într-un comunicat de presă semnat de Ramona Ioana Bruynseels.

Ea a candidat la alegerile prezidenţiale din 2019, candidata din partea Partidului Puterii Umaniste (PPU), formaţiune politică formată de Dan Voiculescu, când a obţinut a obţinut 1,9% din voturi. Bruynseels a declarat, după alegeri, că România nu este încă pregătită pentru o schimbare majoră şi un preşedinte tânăr.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].