O mare companie de divertisment americană concediază 15% dintre angajaţi

O mare companie de divertisment americană concediază 15% dintre angajaţi

Paramount Global a anunţat marţi că a iniţiat următoarea etapă a planului de reducere a forţei de muncă din Statele Unite, vizând 15% din angajaţi. După această etapă, 90% din concedieri vor fi finalizate, scrie publicaţia Deadline.

Reprezentanţii Paramount au explicat că măsurile fac parte dintr-o strategie de economisire anuală a 500 de milioane de dolari, obiectiv ce include şi reduceri de personal. Divizia de streaming va fi cea mai afectată, după ce săptămâna trecută au fost concediaţi angajaţi din departamentul de publicitate.

În ultimele luni, mai mulţi directori de rang înalt au părăsit compania, iar Paramount Television a fost închisă, producţiile fiind transferate la CBS Studios.

În 2023, Paramount Global avea aproximativ 21.900 de angajaţi în 33 de ţări, plus 4.500 de colaboratori pe bază de proiect. În februarie, compania a concediat deja 3% din angajaţi, iar actualele măsuri vor afecta încă 2.000 de persoane.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].