România şi Bulgaria s-ar putea promova împreună din punct de vedere turistic pe pieţele ţerţe

România şi Bulgaria s-ar putea promova împreună din punct de vedere turistic pe pieţele ţerţe

„Am decis împreună cu ministrul turismului din Bulgaria, dl. Evtim Miloshev, să constituim un grup de lucru la nivelul ministerelor pentru a ne putea coordona politica de promovare pe pieţe terţe”, a anunţat Ştefan Radu Oprea, ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Tursmului.

Acesta susţine că, pentru a putea atrage turişti din Asia, America sau zone mai îndepărtate, trebuie să existe rute regionale.

„Turistul din Asia caută să viziteze mai multe ţări atunci când alege ca destinaţie de vacanţă Europa. De aceea, asociaţiile patronale din domeniul turismului, agenţiile de turism sub coordonarea celor două ministere pot găsi forme de colaborare pentru promovarea unor rute regionale”, susţine ministrul.

El transmite că aceeaşi abordare a propus-o şi pentru temele în dezbatere la Bruxelles sau la Organizaţia Mondială a Turismului.

De asemenea, miniştrii din România şi Bulgaria au vorbit despre echilibrarea balanţei numărului de turişti şi despre cum se pot informa mai repede despre problemele pe care le semnalează turiştii români în Bulgaria sau cei bulgari în România.

Ştefan Radu Oprea a anunţat că ministrul bulgar a invitat agenţiile de turism din România la târgurile de profil organizate în Bulgaria.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].