Consiliul de Securitate ONU discută luni atacul Israelului asupra Iranului
Misiunea elveţiană la ONU a declarat că reuniunea a fost solicitată de Iran cu sprijinul Algeriei, Chinei şi Rusiei.
„Acţiunile regimului israelian constituie o ameninţare gravă la adresa păcii şi securităţii internaţionale şi destabilizează şi mai mult o regiune deja fragilă”, spunea sâmbătă ministrul iranian de externe, Abbas Araqchi, într-o scrisoare adresată celor 15 membri ai Consiliului.
„Republica Islamică Iran, în conformitate cu principiile consacrate în Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite şi în temeiul dreptului internaţional, îşi rezervă dreptul inerent de a răspunde legal şi legitim la aceste atacuri criminale la momentul oportun”, a scris el.
Zeci de avioane israeliene au finalizat trei valuri de atacuri înainte de zorii zilei de sâmbătă împotriva fabricilor de rachete şi a altor site-uri din apropierea Teheranului şi în vestul Iranului, a declarat armata israeliană.
Acestea au fost represalii pentru atacul Iranului din 1 octombrie asupra Israelului cu aproximativ 200 de rachete balistice, iar Israelul şi-a avertizat inamicul puternic înarmat să nu riposteze după ultima lovitură.
Ambasadorul Israelului la ONU, Danny Danon, a respins plângerea Iranului la Naţiunile Unite, afirmând că Iranul „încearcă să acţioneze împotriva noastră în arena diplomatică cu afirmaţia ridicolă că Israelul a încălcat dreptul internaţional”.
„Aşa cum am declarat în repetate rânduri, avem dreptul şi datoria de a ne apăra şi vom folosi toate mijloacele de care dispunem pentru a proteja cetăţenii Israelului”, a declarat Danon.
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a făcut apel „la toate părţile să înceteze toate acţiunile militare, inclusiv în Gaza şi Liban, să depună eforturi maxime pentru a preveni un război regional total şi să revină pe calea diplomaţiei”.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].