Elena Oancea preia rolul de co-CEO al holdingului Goldbach Group

Elena Oancea preia rolul de co-CEO al holdingului Goldbach Group

Goldbach Grup, holding care reuneşte companii cu experienţă de peste 13 ani în dezvoltarea şi implementarea proiectelor complexe multidisciplinare din domenii precum dezvoltare urbană, real estate, construcţii, arhitectură, energie regenerabilă şi consultanţă în domeniul fondurilor europene, anunţă cooptarea Elenei Oancea în poziţia de co-CEO, alături de fondatorul holdingului, Florentin Avădanei.

Am descoperit în Goldbach Group o organizaţie construită printr-o cultură a performanţei care încurajează exprimarea individuală a talentelor şi a motivaţiilor pentru succes. În ultimele luni, am lucrat alături de aceşti profesionişti pentru a stabili obiectivele noastre pe termen lung şi modul în care vom face tranziţia de la un grup de companii cu expertize complementare la un holding cu viziune unitară şi dezvoltare accelerată, care să ne permită valorificarea unei experienţe de peste 13 ani pe câteva sectoare aflate în plină dezvoltare. Preiau noul rol cu încredere că putem aduce în aceste industrii perspective noi, inspirate de nevoile actuale şi viitoare ale comunităţilor din care facem parte”, a declarat Elena Oancea, co-CEO Goldbach Group.

Goldbach Group este un holding creat acum 13 ani de antreprenorul Florentin Avădanei şi cuprinde în prezent 8 entităţi cu activitate în dezvoltarea şi implementarea unor proiecte complexe multidisciplinare în sectoare cum sunt dezvoltarea parcurilor de retail – prin K2 Retail Properties, property management – prin K2 Assets, construcţii civile şi industriale – prin Goldbach Construct, dezvoltare imobiliară – prin Goldbach Development, arhitectură şi urbanism – prin Goldbach Design & Build, design interior – prin K2 Design Lab, energie regenerabilă – prin Goldbach Energy şi consultanţă pentru proiecte finanţate din fonduri europene – prin Goldbach Consulting.

Responsabilităţile Elenei Oancea vor viza dezvoltarea grupului prin expansiunea a două divizii de business prioritare în următorii ani, respectiv K2 Retail Properties şi K2 Design Lab, la a căror strategie de dezvoltare a contribuit deja cu o expertiză strategică valoroasă. Goldbach Group beneficiază astfel de experienţa şi viziunea Elenei Oancea de a transforma organizaţiile în lideri pe pieţele pe care activează, stabilind repere superioare pentru calitate, sustenabilitate şi satisfacţia tuturor partenerilor implicaţi”, a declarat Florentin Avădanei, fondator Goldbach Group.

Despre Goldbach Group

Holding care reuneşte mai multe companii cu rolul de a furniza soluţii inovatoare, durabile şi de calitate superioară în domeniile lor de activitate, grupul GOLDBACH are misiunea de a construi comunităţi mai bune şi reziliente, contribuind la dezvoltarea societăţii pe termen lung. Abordarea Goldbach Group este ancorată în principii şi practici ESG care creează premisele ca fiecare proiect să aducă beneficii oamenilor, mediului înconjurator şi viitorului nostru comun.

Despre K2 Retail Properties

K2 Retail Properties este fondat în 2024 cu accent pe dezvoltarea unei reţele de parcuri de retail care susţin nevoile de extindere ale companiilor din acest domeniu. Prin prioritizarea sustenabilităţii şi inovaţiei, K2 Retail Properties îşi propune să devină un lider în dezvoltarea şi gestionarea parcurilor de retail moderne aflate în proximitatea unor comunităţi în creştere.

Despre K2 Design Lab

K2 Design Lab este compania de arhitectură şi design interior a grupului Goldbach a cărei pasiune pentru experimentarea noilor tendinţe şi concepte în design se traduce prin spaţii interioare cu identitate distinctă, ce reflectă personalitatea fiecărui client. Având o înţelegere profundă a arhitecturii şi designului, compania dezvoltă proiecte integrate, de la conceptul iniţial până la implementare, printr-o abordare care combină creativitatea cu rigurozitatea în execuţie. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].