Manuel Mirabal, trompetistul formaţiei Buena Vista Social Club, a murit

Manuel Mirabal, trompetistul formaţiei Buena Vista Social Club, a murit

Muzicianul cubanez a murit la Havana luni, la vârsta de 91 de ani, a anunţat Institutul Cubanez de Muzică, citat de AFP.

Imaginea articolului Manuel Mirabal, trompetistul formaţiei Buena Vista Social Club, a murit

Manuel Mirabal, trompetistul formaţiei Buena Vista Social Club, a murit

„(Mirabal) este considerat unul dintre cei mai mari trompetişti din Cuba şi din lume, iar moartea sa reprezintă o pierdere imensă pentru muzica şi cultura cubaneză”, a declarat Institutul pe Facebook.

„Mulţumesc pentru tot, prieten drag”, a scris solista şi fondatoarea trupei Buena Vista, Omara Portuondo, pe reţelele de socializare, adăugând că Mirabal i-a fost un „frate drag” şi un „mare prieten, mare muzician, mare om”. Cântăreaţa în vârstă de 94 de ani, cunoscută pentru vocea sa emblematică, şi-a încheiat cariera artistică la începutul lunii octombrie.

Mirabal şi-a început cariera muzicală în 1951 şi a practicat arta trompetei timp de peste 70 de ani. A fost membru al unor orchestre cubaneze importante, precum Conjunto Rumbahabana şi Riverside Orchestra, dar participarea sa în proiectul Buena Vista Social Club a fost cea care i-a adus faima internaţională.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].