Mucegai, insecte şi mâncare stricată în teatrele şi cinematografele din România
Autoritatea Naţională pentru protecţia Consumatorilor (ANPC) a controlat, în perioada iulie – octombrie, cinematografele, teatrele şi sălile de concerte din ţară.
Probleme au fost găsite la 103 din 183 verificate.
Principalele nereguli au fost:
– săli de spectacole cu mucegai, scaune rupte şi trepte periculoase
– toalete nefuncţionale, fără săpun şi cu instalaţii stricate
– bucătării murdare, cu ulei refolosit şi echipamente neigienizate
– alimente expirate şi depozitate la temperaturi necorespunzătoare
– lipsa dezinsecţiei şi prezenţa insectelor moarte.
Drept urmare, ANPC a dat 36 de amenzi în valoare de 272.000 lei şi 88 de avertismente. De asemenea, a oprit temporar serviciile pentru 29 operatori economici.
Acţiunile de control au cuprins, totodată, şi unităţile de alimentaţie publică care funcţionează la intrarea în sălile de cinema, precum şi pe cele de comercializarea a produselor alimentare, care funcţionează în teatre sau instituţii de cultură. Au fost verificaţi 60 operatori economici (26 unităţi de alimentaţie publică şi 34 unităţi din reţeaua comercială), la 44 (dintre aceştia fiind constatate deficienţe. De asemenea, a fost verificată în total o cantitate de peste 1,7 tone de produse alimentare, aproximativ 500 kg neîndeplinind prevederile actelor normative în vigoare.
Ca atare, ANPC a dat 38 de amenzi însumând 360.000 lei, 24 avertismente. Comisarii au mai decis oprirea definitivă şi scoaterea de la utilizare sau comercializare a 310 kg produse alimentare improprii consumului uman, în valoare de circa 20.000 lei şi oprirea temporară de la comercializare sau utilizare a 76 kg produse alimentare până la remedierea neconformităţilor de etichetare.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].