Ucraina ar putea adera la UE până în 2029. Care sunt condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească

Ucraina ar putea adera la UE până în 2029. Care sunt condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească

Imaginea articolului Ucraina ar putea adera la UE până în 2029. Care sunt condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească

Când ar putea intra Ucraina în UE? Răspunsul unui oficial UE

Ucraina ar putea deveni membră a Uniunii Europene în următorii cinci ani, până în 2029, condiţia fiind ca toate reformele necesare să fie realizate.

Anunţul a fost făcut miercuri de către comisarul european pentru extindere, Olivér Várhelyi, în cadrul unei conferinţe de presă la Bruxelles, scrie Interfax-Ucraina.

Ucraina a depus cererea de aderare la UE la câteva zile după ce Rusia a invadat ţara. De la acel moment şi până în prezent, Ucraina a primit statutul de ţară candidată la aderare în iunie 2022. În decembrie 2023, liderii UE au convenit să deschidă negocierile de aderare cu Ucraina, marcând un progres esenţial în eforturile sale de integrare.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].