Şeful Ambulanţei Dolj, reţinut de DNA. Vindea locuri de muncă pe zeci de mii de euro, iar banii îi ţinea în cutii de pantofi
Procurorii DNA Craiova au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând de vineri, a lui Gîngioveanu Cristian, manager al Serviciului de Ambulanţă al Judeţului (S.A.J.) Dolj, Găvan Constantin, director al Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Şimnic şi a Ionicăi Răducanu, asistent medical în cadrul Centrului Medical Bechet.
În ordonanţa procurorilor se arată că există probe potrivit cărora, în perioada septembrie – octombrie 2024, Găvan Constantin ar fi pretins şi ar fi primit suma totală de 30.500 euro de la patru persoane (martori), pentru a interveni pe lângă ginerele său, Gîngioveanu Cristian, manager al Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Dolj, pentru angajarea acestora la Serviciul de Ambulanţă al Judeţului Dolj, pe posturi de şofer autosanitară, respectiv asistentă medicală.
Astfel, în cursul lunilor septembrie – octombrie 2024, în baza unei rezoluţii unice, Gîngioveanu, prin intermediul lui Găvan, respectiv a unei alte persoane, ar fi împărţit subiectele ce urmau să fie susţinute la proba scrisă a concursurilor de angajare organizate de Serviciul de Ambulanţă Judeţean Dolj mai multor candidaţi, în vederea facilitării promovării de către respectivele persoane a concursurilor de angajare şi a ocupării de către acestea a posturilor scoase la concurs.
În perioada septembrie – octombrie 2024, Gîngioveanu Cristian, în mai multe situaţii, ar fi primit de la fiul Ionicăi Răducanu diverse bunuri pentru a-l ajuta pe acesta să se angajeze ca şofer autosanitară la Serviciul de Ambulanţă al Judeţului Dolj, cât şi pentru a o angaja ca asistentă medicală în cadrul spitalului CFR Craiova pe concubina acestuia din urmă, unde manager este soţia inculpatului Gîngioveanu Cristian.
Gîngioveanu Cristian şi Găvan Constantin ar fi beneficiat şi de ajutorul lui Răducanu.
La percheziţiile domiciliare făcute joi la locuinţele lui Gîngioveanu Cristian şi Găvan Constantin ar fi fost găsite sumele de 665.660 euro, 67.460 dolari USA şi 203.850 lei, care au fost ridicate în vederea confiscării, transmite DNA. Banii se aflau în cutii de pantofi.
Cei trei urmează să fie prezentaţi vineri Tribunalului Dolj.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].