Studiu: Un om de ştiinţă american susţine că a descoperit dovezi ale vieţii după moarte
Potrivit lui Sam Parnia, profesor asociat de medicină la Langone Medical Center din cadrul Universităţii din New York, pacienţii care sunt resuscitaţi după ce li se opreşte inima povestesc frecvent că au retrăit „fiecare moment din viaţa lor”.
El susţine că este deosebit de remarcabil faptul că aceştia îşi retrăiesc amintirile nu numai din propria lor perspectivă, ci şi ca şi cum ar privi prin ochii altor persoane.
Aceste fenomene, care reprezintă o sursă de fascinaţie pentru medici de zeci de ani, ar apărea atunci când oamenii sunt în moarte clinică şi au şanse foarte mici să supravieţuiască.
Parnia a desfăşurat 30 de ani de cercetări care au implicat milioane de oameni, pentru a evalua unde se termină viaţa şi unde începe moartea. El a declarat pentru Times Radio: „Milioane de oameni din întreaga lume au trecut prin această fază timpurie a morţii şi au fost readuşi la viaţă. Am studiat acest lucru la câteva mii de oameni folosind multe metode ştiinţifice diferite”.
„[Pacienţii] raportează în mod constant că, deşi dintr-o perspectivă exterioară pare că nu există conştiinţă şi că ar fi trebuit să fie morţi, în interior trec printr-o nouă experienţă. Ei simt că propria lor conştiinţă, propria lor personalitate, devine brusc vastă şi mai lucidă, mai ascuţită. Sunt capabili să adune informaţii despre ceea ce li se întâmplă în timp ce medicii şi asistentele încearcă să îi resusciteze”, a declarat cercetătorul.
De ani de zile, studiile au arătat că creierul uman funcţionează normal pentru o perioadă foarte scurtă de timp după ce inima se opreşte, deşi pare să îşi fi încetat activitatea la scanările regulate. Cercetările au arătat, de asemenea, că, în timpul resuscitării, creierul mai poate avea explozii sporadice de activitate, chiar şi după o oră fără oxigen.
Astfel de descoperiri au determinat unii medici să solicite revizuirea practicii standard conform căreia oamenii ar trebui declaraţi morţi după trei-cinci minute de privare a creierului de oxigen, deoarece aceşti pacienţi ar putea, teoretic, să fie resuscitaţi.
În timp ce dovezile privind ceea ce se întâmplă în creier după moartea clinică sunt încă în curs de explorare, motivul exact pentru care atât de mulţi oameni au experienţe similare rămâne un subiect de dispută între experţi.
Unii teoretizează că, pe măsură ce creierul suferă aceste schimbări, „frânele” sistemului se eliberează, fapt ce deschide percepţia noastră către experienţe incredibil de lucide şi vii ale amintirilor stocate din viaţa noastră.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].