Alegeri pentru Congresul american. Republicanii conduc în ambele camere
Americanii au votat marţi, 5 noiembrie 2024, atât pentru viitorul preşedinte al SUA, cât şi pentru cei care vor intra în Congresul american.
Mai sunt câteva secţii de votare deschise, care se vor închide la ora 8.00, ora României. Cu toate acestea, rezultatele au început să fie anunţate, iar republicanii conduc în ambele camere legislative – Camera Reprezentanţilor şi Senat.
În timp ce unii membri au obţinut un nou mandat din zonele din care au candidat, alţii se află la primul vot de încredere din partea alegătorilor.
AICI poţi vedea update-urile în timp real privind alegerile prezidenţiale din SUA.
Camera Reprezentanţilor
Potrivit Associated Press, 435 de locuri sunt puse în bătaie în acest an, pentru un mandat de 2 ani pe districte electorale.
Şi aici, pentru ca majoritatea să fie deţinută, republicanii sau democraţii trebuie să obţină cel puţin jumătate din locuri din totalul celor 435, adică 218.
Până în acest moment, republicanii conduc în cifre, obţinând 170 de locuri. Pe de altă parte, democraţii au 124 de locuri.
Senat
Din cele 100 de locuri în Senat, republicanii au obţinut, până în acest moment, 50 de locuri, în timp ce democraţii au obţinut 41. Alte 9 locuri sunt aşteptate să fie anunţate de cine vor fi preluate.
Totodată, republicanii sunt la un loc distanţă pentru a prelua controlul în Senat. Un mandat durează şase ani.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].