Ion Cristoiu: Avertizam pe 6 noiembrie 2014: Ca şi pe Adrian Năstase, ca şi pe Mircea Geoană, pe Victor Ponta îl poate înfrînge euforia victoriei dinainte de termen

Ca şi-n celelalte şase perioade dintre tururi din postdecembrism, patima chibiţărelii se manifestă cu putere în presa mai mult sau mai puţin independentă. De cea care-l lustruieşte zi şi noapte prin lingere cu limba dată prin miere pe Victor Ponta nu mai vorbesc. Nici presa duşmană lui Victor Ponta nu e mai brează. Chiar dacă în cazul ei, persoanele fizice supuse linsului mieros nu se reduc la una, forţele anti-PSD sunt divizate nu numai între ele, dar şi în cadrul fiecăreia dintre ele, cînd vine vorba de turul al doilea, analizei lucide tipice presei minim profesioniste i se preferă pamfletele, înjurăturile. Mult mai grav, devenită Galerie de meci de fotbal, presa anti-PSD se rezumă la strigăte de încurajare pentru Klaus Iohannis, la chemarea hei-rupistă a electoratului anti-PSD la vot pentru a bloca ascensiunea a ceea ce e poreclită Ciuma Roşie.

Anunţ de pe acum că aşa cum am procedat în întreaga campanie, cum am procedat de mai mult timp între cele două tururi, voi căuta să-mi păstrez luciditatea în furtuna de zbierete pro şi contra din jurul meu.

Am votat în primul tur cu Klaus Iohannis, nu din patimă, ci din luciditate, deoarece cred că o împărţire a Puterii ar fi mult mai bună pentru ţară decît acapararea acesteia de către un singur partid, voi vota în turul doi tot cu Klaus Iohannis. Am o părere, e proastă despre Victor Ponta, iar cununia sa cu sinistrul Corneliu Vadim Tudor m-a făcut să am o părere execrabilă, dar asta nu înseamnă că trebuie să fiu chibiţ şi nu analist între cele două tururi.

Aşadar, orice analiză lucidă a rezultatelor din primul tur trebuie să plece de la trecerea în revistă a alegerilor prezidenţiale postdecembriste. Contrar chibiţilor din presă, eu nu cred în minuni. Tata moşu Marx m-a învăţat că şi-n politic trebuie să ţinem cont de realităţi. Iar realităţile, fie şi cele electorale, se supun legităţilor, manifeste în situaţii anterioare asemănătoare.

Comunicatul oficial al BEC consemnează următorul scor: Victor Ponta – 40,44% – Klaus Iohannis – 30,37%. Pentru a înţelege semnificaţia acestei diferenţe, se impune o trecere în revistă a diferenţelor anterioare postdecembriste.

27 septembrie 1992:

– Ion Iliescu – 47,34% – Emil Constantinescu – 31,24%.

Diferenţă de 16,10% în favoarea lui Ion Iliescu.

Prezenţa: 76,28%.

A cîştigat al doilea tur Ion Iliescu cu 61,43%, faţă de Emil Constantinescu – 38,57%.

Diferenţă de 22,86%.

Partidul lui Iliescu cîştigase şi Parlamentarele.

Prezenţă: 73,22%.

Mai puţin cu 3,06%.

Din cîte se vede, la al doilea tur diferenţa dintre primul clasat şi al doilea s-a adîncit. Una dintre cauze trimite la voturile luate de Ion Iliescu de la al treilea clasat: Gheorghe Funar – 10,88%.

3 noiembrie 1996:

Ion Iliescu – 32,25% – Emil Constantinescu – 28,51%.

Diferenţa între cei doi – 3,74%,

Prezenţă: – 76,1%.

Al doilea tur: Emil Constantinescu 54,41% – Ion Iliescu – 45.59%.

Diferenţa în favoarea lui Emil Constantinescu 8,82%.

Prezenţa – 75,90%, cu 0,11 mai mică decît în primul tur.

Mai slaba prezenţă e ciudată doar la prima vedere. Te-ai fi aşteptat ca în condiţiile unei mici diferenţe între cei doi, electoratele să se mobilizeze extraordinar la al doilea. În realitate, electoratul lui Ion Iliescu nu s-a mai mobilizat. Pe de o parte, pentru că între cele două tururi se instaurase sentimentul că Ion Iliescu va pierde, pe de alta, pentru că regimul FSN îşi pierduse suflul.

Partidul lui Emil Constantinescu cîştigase şi Parlamentarele.

Cîştigarea celui de-al doilea tur de către Emil Constantinescu şi-a avut cauza în Alianţa CDR-PD de după primul tur. În schimbul funcţiei de preşedinte al Senatului, Petre Roman a pus la bătaie procentajul locului 3 – 20,54%.

Din cîte se vede, nu toate voturile sale au ajuns la Emil Constantinescu.

Un rol deosebit l-a avut însă şi slaba mobilizare a electoratului lui Ion Iliescu.

26 noiembrie 2000: Ion Iliescu – 36,35% – C.V. Tudor – 28,34%.

Diferenţa în favoarea primului clasat era de 8,01%.

Prezenţa – 65,30%.

În turul al II-lea rezultatele au fost:

Ion Iliescu – 66,82% – C.V. Tudor – 33,17%.

Prezenţa 57,50%, cu aproape 8% mai puţin. Incredibila scădere a prezenţei şi-a avut cauza în rezultatele primului tur. Electoratul anti-PSD n-a mai ieşit la vot, obligat cum era să aleagă între Ion Iliescu şi C.V. Tudor.

Scrutinul din 2000 a fost unul atipic prin clasarea lui C.V. Tudor în turul al doilea. Asta a făcut ca toţi ceilalţi candidaţi să-i dea voturile lui Ion Iliescu.

De aceea nu merită să insistăm.

28 noiembrie 2004:

Adrian Năstase – 40,93% – Traian Băsescu – 33,91%.

Diferenţă între cei doi – 7,02% în favoarea lui Adrian Năstase. Partidul lui Adrian Năstase cîştigase şi Parlamentarele.

Prezenţă – 58,50%.

Al doilea tur a fost o surpriză de proporţii:

Al doilea clasat, Traian Băsescu a cîştigat cu 51,22% la 48,77%.

Diferenţă de 2,45%.

Prezenţă: 55,20%.

Cu 3,30% mai puţin ca în primul tur.

Diferenţa de prezenţă, destul de mare, se explică prin demobilizarea electoratului lui Adrian Năstase, convins după primul tur că victoria e asigurată.

22 noiembrie 2009:

Primul tur – Traian Băsescu – 32,42%, Mircea Geoană – 31,17%.

Diferenţă în favoarea primului clasat – 1,25%.

Prezenţă la vot – 54,37%, 9.946.745 de cetăţeni.

Cu un Crin Antonescu de pe locul 3 deţinînd 20,02% din voturi, Traian Băsescu părea învins.

N-a fost aşa.

6 decembrie 2009, al doilea tur:

Traian Băsescu a cîştigat cu 50,33% la 49,66%.

Diferenţă de 0,67%.

Prezenţă la vot – 10.620.116, cu 673.374 de alegători mai mult ca-n primul tur.

Şi aici mai slaba prezenţă se explică prin demobilizarea electoratului lui Mircea Geoană. Pe de o parte, prin inculcarea sentimentului de victorie inevitabilă, pe de alta, prin refuzul unei părţi a electoratului PNL să-l voteze pe candidatul PSD.

Să vedem acum rezultatele primului tur din 2014:

Victor Ponta, 40,44% – Klaus Iohannis, 30,37%.

Diferenţă de 10,07%.

Prezenţa la vot 53,17%.

Cu 1,20% mai puţin ca-n primul tur.

Ce-mi spune mie, îmbătrînit într-ale alegerilor, statistica:

1) Diferenţa dintre primul şi al doilea clasat are semnificaţia doar în descurajarea sau încurajarea alegătorilor celui de-al doilea clasat.

Diferenţa dintre Victor Ponta şi Klaus Iohannis – 10,07% e cea de a doua ca mărime în perioada postdecembristă.

2) În postdecembrist, cel de-al doilea clasat a cîştigat doar de două ori, în 1996 şi în 2007.

3) Cu excepţia lui 2009, în al doilea tur prezenţa e mai mică decît la primul tur.

Cele două miracole – 2004 şi 2009 îşi au temeiul în prestaţia lui Traian Băsescu.

Teza fraudării lansată după primul tur, a reuşit să mobilizeze electoratul Alianţei DA, în timp ce electoratul PSD, convins deja de victoria lui Adrian Năstase, nu s-a mai mobilizat la vot.

Ce se poate spune despre al doilea tur 2014 din perspectiva alegerilor prezidenţiale postdecembriste:

1) Victor Ponta are de partea sa diferenţa de 10% şi alianţele făcute în aceste zile.

Are însă dezavantajul lui Adrian Năstase şi al lui Mircea Geoană:

Euforia victoriei înainte de al doilea tur.

2) Klaus Iohannis are dezavantajul diferenţei de 10% şi al singurătăţii ACL.

Are însă avantajul slabei prezenţe la vot în primul tur.

Dacă reuşeşte să mobilizeze electoratul anti-PSD să iasă la vot într-o proporţie mai mare decît la primul tur, adăugat electoratului Elenei Udrea şi al Monicăi Macovei, poate recupera handicapul primului tur.

Mult mai important decît toate:

Electoratul anti-PSD a ieşit la vot în 2004 şi-n 2009, pentru că PSD a greşit proclamîndu-şi victoria mai degrabă.

Am impresia că şi Victor Ponta e pe cale să facă aceeaşi greşeală!

 

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro