Veste bună: Se deschid primii kilometri din Autostrada Moldovei

Veste bună: Se deschid primii kilometri din Autostrada Moldovei

„De mâine (joi – n.r.) se vor deschide primii 11 kilometri din Autostrada Moldovei. (…) Urmează, săptămâna viitoare, următorii 36 de km, pe urmă sunt loturile 1 şi 2, pe urmă lotul 3. Ne vom ţine de cuvânt. Până la sfârşitul anului se vor da în circulaţie 130 de kilometri. E pentru prima oară când se face dreptate în Moldova după 30 de ani. În sfârşit vorbim de investiţii evidente atât în infrastructură, cât şi în învăţământul dual”, a spus Ciolacu.

Acesta a amintit că s-a pornit investiţia şi la primul spital regional, la Iaşi, şi se porneşte şi spitalul de la Bacău, şi cel de la Focşani, unde este o investiţie de aproape 300 de milioane de euro.

„Reechilibrăm zonele de dezvoltare. Urmează, cum o să fie şi normal, în momentul în care ai autostrăzi, ai eficienţă, ai competitivitate, automat şi sunt ferm convis că viitoarea provocare va fi rereezentantă de încărcări şi descărcări de pe autosrradă, unde vor veni, cum e normal, investiţii în zona privată. Şi aici ne întoarcem la acel plan pe care îl avem pe 4 ani, de reindustrializare, de investiţie în zona de procesare”, a mai spus Ciolacu.

Ministrul Transporturilor a spus că circulaţia se deschide joi seara.

„Mâine după-amiază, spre seară se va da drumul la circulaţie pe aceşti primi 11 km. (…) Sunt primii 11 km care au ca finanţare PNRR care a avut şi părţile bune şi are şi părţile mai puţin bune, pe care am încercat să le îndreptăm. Important e că s-a pornit”, a spus Grindeanu.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].