Avocata acuzată că a instigat la uciderea a trei persoane să-şi răzbune fiul contestă arestarea
Marta Dalida Achim, avocata acuzată că a instigat la uciderea a trei persoane, după ce fiul său a fost omorât în străinătate, contestă luarea măsurii arestării preventive la ÎCCJ.
Avocata Marta Dalida Achim din Baroul Ilfov a fost reţinuta de PÎCCJ, joi seara, pentru instigare la omor calificat.
Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorul de caz din cadrul Secţiei de Urmărire Penală şi ofiţeri din cadrul IGPR au pus în executare, în cursul zilei de joi, un mandat de percheziţie domiciliară într-o cauză penală privind comiterea infracţiunii de instigare la omor calificat de către o persoană având calitatea de avocat suspendat.
„Din cercetările efectuate a rezultat faptul că, în perioada 01 – 30 octombrie 2024, pe raza municipiului Bucureşti, în contextul în care fiul avocatei ar fi decedat pe teritoriul altui stat, aceasta a instigat o persoană, ca în schimbul unor sume de bani, să omoare trei persoane pe care le suspectează că ar avea legătură cu decesul fiului acesteia”, se arată în comunicat.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].