SpaceX, a lui Elon Musk, va lansa o rachetă Starship pentru a şasea oară
SpaceX a anunţat că va lansa pentru a şasea oară în această lună Starship, cea mai mare navă construită vreodată, având o fereastră de lansare programată pentru 18 noiembrie.
Testul vine la scurt timp după reuşita misiunii anterioare, marcată de prima aterizare controlată a boosterului Super Heavy la baza de lansare, care a folosit braţe speciale de prindere, şi de amartizarea precisă a etajului superior Starship în Oceanul Indian.
Misiunea va avea aceleaşi obiective, iar Administraţia Federală a Aviaţiei din SUA (FAA) a aprobat deja lansările pentru testele cinci şi şase. Până acum, SpaceX a fost nevoită să aştepte aprobări de reglementare pentru fiecare lansare, uneori pentru perioade extinse.
În acest test, compania va încerca să recupereze boosterul şi să obţină o amartizare precisă a etajului superior.
Printre testele cu pricina se numără inclusiv reaprinderea unui motor Raptor pe orbită, evaluarea unor noi materiale de protecţie termică şi testarea manevrabilităţii prin modificarea unghiului de coborâre. În plus, inginerii au introdus upgrade-uri la sistemul de propulsie şi control software.
SpaceX va transmite testul în direct, cu 30 de minute înainte de fereastra de lansare, disponibilă pe X şi pe website-ul SpaceX.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].