Premiera unei piese regizate de John Malkovich provoacă proteste în Sofia
Premiera piesei de teatru „Arms and the Man” a dramaturgului George Bernard Shaw, regizată de John Malkovich, a fost puternic contestată la Teatrul Naţional Ivan Vazov din Sofia. Spectacolul s-a desfăşurat într-o sală aproape goală, după ce protestatarii, nemulţumiţi de modul în care sunt portretizaţi bulgarii în piesă, au împiedicat publicul să intre în clădire.
Potrivit Nova TV, cu o oră înainte de debutul piesei, protestatarii s-au adunat în faţa teatrului, afişând un banner mare cu mesajul: „Fără piese anti-bulgare la Teatrul Naţional”. Mai mulţi manifestanţi au aruncat pungi cu gunoi şi l-au agresat pe nominalizatul la Oscar, Theodore Ushev, care încerca să intre în teatru.
Unii protestatari au încercat să forţeze intrarea, dar au fost opriţi de gardieni. Pentru a preveni escaladarea violenţelor, conducerea teatrului a permis accesul doar unui număr restrâns de jurnalişti pentru a urmări piesa.
„Arms and the Man” este o comedie romantică care vorbeşte despre un conflict între Bulgaria şi Serbia, iar criticii bulgari consideră că Shaw îi descrie pe soldaţii bulgari într-o lumină nefavorabilă, potrivit Nova TV.
După spectacol, Malkovich a comentat: „Este o reacţie destul de ciudată. Tot mai mulţi oameni vor să cenzureze lucruri cu care nu sunt de acord”.
Spectacolul este programat să fie jucat inclusiv vineri seara, la acelaşi teatru.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].