S-a aflat cine a fost mai întâi dintre ou şi găină

S-a aflat cine a fost mai întâi dintre ou şi găină

O întrebare care a dat omenirii bătăi de cap de secole şi-a găsit în sfârşit răspunsul: oul a apărut înaintea găinii, iar concluzia vine după ce cercetătorii de la Universitatea din Geneva au studiat un organism microscopic descoperit în Hawaii.

Imaginea articolului S-a aflat cine a fost mai întâi dintre ou şi găină

S-a aflat cine a fost mai întâi dintre ou şi găină

Totul a pornit de la o celulă numită Chromosphaera perkinsii, găsită în 2017 în sedimentele marine din Hawaii. Acest organism minuscul, vechi de peste un miliard de ani, ascunde în ADN-ul său secretul evoluţiei vieţii pe Pământ.

Cercetătorii spun că această celulă are capacitatea de a se transforma într-un grup de celule diferite. Procesul seamănă foarte mult cu primele etape din dezvoltarea unui embrion. Celula conţine deja „instrucţiunile” necesare pentru a forma organisme mai complexe. Aceste instrucţiuni genetice existau cu mult înainte să apară primele animale pe Pământ

„Am găsit dovada că programele genetice care controlează dezvoltarea organismelor complexe erau deja prezente acum peste un miliard de ani”, explică biologul Omaya Dudin, coordonatorul studiului.

Practic, capacitatea de a forma un „embrion” – adică un ou – exista în natură cu mult timp înainte să apară animalele care să-l folosească, precum găinile.

Descoperirea este publicată în revista Nature.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].