Radu Oprea, ministrul Economiei: Putem dubla bugetul anual pentru programul ConstructPlus
„Iniţial ne-au spus toţi experţii din minister că avem voie 150 de milioane de euro să fie alocaţia maximă în fiecare an, pentru că aşa este regulamentul european şi putem să mergem pe acest buget multianual, un buget total de 600 de milioane. Am aflat ulterior, într-o discuţie cu Consiliul Concurenţei, că este importantă media, ceea ce ar însemna că am putea să alocăm mai multe resurse anul acesta, când avem nevoie de materiale de construcţii. Oamenii au venit cu 1,2 mld. euro, nevoia este foarte mare, proiectele sunt foarte bune. Nu putem să dăm toţi banii, dar putem să mergem mai mult în acest an“, a spus Radu Oprea în cadrul emisiunii de business ZF Live.
Discuţiile recente cu Consiliul Concurenţei au arătat că programul poate beneficia de o medie anuală, astfel permiţând un buget mai mare pentru 2024, când cererea de materiale de construcţii este crescută.
„Este un lucru pe care l-am aflat de la Consiliul Concurenţei în urmă cu două luni de zile. Încerc să rezolv acest lucru, să putem finanţa mai multe proiecte atunci când avem nevoie. Ne uităm pe creşterea economică şi vedem că nu este atât de mare pe cât ar fi putut să fie pentru că investim foarte mult în proiectele de infrastructură, dar, în acelaşi timp, am importat foarte mult. De aceea este nevoie ca astăzi să investim mai mult în ConstructPlus“, a detaliat ministrul Economiei.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].