Ion Cristoiu: Cum e folosit Caragiale şi azi în chip proletcultist

Un tip care se prezintă a fi de la Radio România Cultural îmi solicită un minut de înregistrare audio despre cartea care m-a marcat. Asta fost cu o zi înainte. Cum eram obosit, atît de obosit că uitasem şi c-am citit vreo carte în viaţă, d-apoi să-mi mai amintesc lucruri concrete despre o lectură, l-am amînat pe a doua zi. M-am gîndit pînă la urmă la Creanga de aur a lui Mihai Sadoveanu. Puteau fi şi alte recomandări, ca de exemplu, Căderea Constantinopolului, de Vintilă Corbu; Creanga de aur mi s-a părut mai nimerită şi pentru că e vorba de Mihail Sadoveanu şi pentru că despre roman am scris cîndva. După cum era de aştepat, nu-mi mai aminteam aproape nimic din carte, nici măcar numele lui Kesarion Breb. Pe internet am găsit un fel de prezentare amplă, tip didactică. Un fragment despre personajul principal m-a făcut să-mi fie dor de Creanga de aur şi să mă las tentat de o relectură acum, cu creionul în mînă. Dau interviul. Lucruri noi despre cele zise în Romanul unei diversiuni nu afirm.

După interviu stau de vorbă cu ziaristul. L-am mai văzut prin sală. Da, vine la bibliotecă, studiază Comisia Dunării din punct de vedere istoric. Îi spun că Titus Corlăţeanu s-a ocupat de tema asta, a scris şi o carte. Chiar dacă despre disputele geopolitice despre membrii Comisiei (în 1948, ruşii au cerut ca ţările neriverane, precum Anglia, să fie scoase din Comisie), cartea ar putea găzdui amănunte despre ce-l interesează pe jurnalist şi anume interesele occidentale în controlarea gurilor Dunării. Cade de acord cu mine că preocupările occidentale pentru gurile Dunării sînt asemănătoare celor pentru alte locuri din lumea suburbiilor planetare. Cu ocazia asta aflu c-a publicat ceva în Historia, un eseu al cărui titlul l-am schimbat eu în bine: zice el, nu eu.

Un eseu despre Caragiale, în care pleda pentru renunţarea la rămăşiţele interpretărilor proletcultiste din studierea satiricului azi. Da, e o idee. Parcă şi azi se pune un prea mare accent pe critica social-politică, pe denunţarea societăţii din vremea sa, pe folosirea lui Caragiale ca un argument împotriva clasei politice. Uite, chiar în timp ce scriu aceste lucruri, îmi dau seama deodată, ca într-o revelaţie a unei dimineţi de vară, că într-adevăr între folosirea de azi a lui Caragiale şi cea din vremea proletcultismului prea mari deosebiri nu sînt. Broşura lui Călinescu despre alegerile denunţate de marele satiric ar putea fi reprodusă azi ca document împotriva clasei politice postdecembriste, ba chiar şi împotriva democraţiei din ultima vreme.

Nu prea văd mari deosebiri între criticii proletcultişti, care vedeau un Caragiale denunţător al tarelor aşa-zisei democraţii burgheze şi publiciştii de azi, care apelează la opera lui Caragiale pentru a-şi exprima dezgustul lor faţă de clasa politică, faţă de demagogia electorală. Am scris pe vremuri un eseu – Actualitatea actualităţii lui Caragiale. Ar trebui să-l completez cu aceste rînduri despre folosirea lui Caragiale azi în denunţarea clasei politice româneşti. Da, sîntem în faţa unei noi etape de actualizare a lui Caragiale, cea a întoarcerii la simplicările proletcultiste.

*

Scriam pe 12 noiembrie 2014. Am divorţat şi de Realitatea Tv!

Am trimis în dimineaţa asta acest e-mail lui Bogdan Rareş, prin care solicit desfacerea contractului dintre mine şi Realitatea Tv: „Stimate domnule Rareş Bogdan, Avînd în vedere evenimentele petrecute în ultimul timp (anularea fără a fi înştiinţat a emisiunilor de miercuri şi duminică, jignirile aduse de patronul dvs, Cozmin Guşă), v-aş ruga să întreprindeţi diligenţele necesare pentru întreruperea contractului dintre mine şi Realitatea Tv începînd cu 1 noiembrie 2014. Apelez la acest mijloc întrucît semnarea contractului a avut loc tot prin intermediul dumneavoastră. Cu stimă, Ion Cristoiu”

Ştiu că telespectatorii şi cititorii sunt ocupaţi cu lucruri mult mai importante decît noul meu divorţ de o televiziune (l-am bătut pe Tăriceanu la divorţuri!), cum ar fi, de exemplu, implicarea Serviciilor secrete ale României în confruntarea pentru turul al doilea, dacă va reuşi sau nu manevra acestora cu organizarea unor demonstraţii de stradă, după modelul Primăverii arabe. De aceea, nu voi trece în revistă întîmplările care m-au dus la concluzia că e ceva în neregulă în atitudinea celor de la Realitatea Tv faţă de mine, inclusiv a lui Rareş Bogdan. Voi menţiona un singur lucru.

Plecînd de la premisa că vîrsta, experienţa, dar şi solidaritatea faţă de post îmi dau dreptul (în definitiv, ce se spunea despre Realitatea Tv mă priveşte şi pe mine, fie şi ca simplu colaborator), mi-am permis să-i atrag atenţia lui Rareş Bogdan, într-un comentariu din Evenimentul zilei, că e nu numai falsă, dar şi periculoasă pentru interesul naţional teza vehiculată de Realitatea Tv în toate emisiunile şi pe toate burtierele că alegerile din primul tur n-au fost libere. Drept răspuns, un domn – Cozmin Guşă – despre care am aflat că e finanţatorul postului, deşi eu ştiam că e consultantul politic al Elenei Udrea (ceea ce explică multe derapaje ale postului în favoarea Doamnei!), îmi atrage atenţia pe site-ul Reporter virtual că el mă plăteşte şi să-mi bag minţile-n cap, că la adică îmi reziliază contractul.

În cei 24 de ani de gazetărie postdecembristă, am lucrat cu mulţi patroni de presă. Nici unul nu şi-a permis să mă trateze public drept sluga care trebuie să stea drepţi în faţa lui, pentru că el mă plăteşte. (Apropo, de unde are bani de întreţinut un post tv Cozmin Guşă?!). Nici Sorin Ovidiu Vântu, nici Dan Voiculescu, nici Sorin Oancea, nici Ion Raţiu. Stupoarea mea la incredibila reacţie de ciocoi a consultantului politic al Elenei Udrea s-a risipit marţi seara, după marele Pîrţ care a fost confruntarea dintre Victor Ponta şi Klaus Iohannis. Cozmin Guşă i-a aliniat pe cei care făcuseră emisiunea, în frunte cu Rareş Bogdan, şi, în direct, a purces la o lecţie de dirigenţie. Unora le-a dat un pupic, altora una cu rigla peste palmă. Cei de la Realitatea Tv, în frunte cu Rareş Bogdan, şedeau în faţa Mogulului speriaţi ca nişte elevi clăpăugi surprinşi în delict de fumat la WC, străduindu-se din răsputeri să cu gura şi să fie fericiţi de asta – vorba lui Arghezi – scuipatul Patronului. Ce mai încolo şi încoace! Unii n-au noroc la neveste. Eu n-am noroc la televiziuni!

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro