Marile ziare franceze dau în judecată platforma X

Marile ziare franceze dau în judecată platforma X

Marile publicaţii franceze, precum Le Monde, Le Figaro şi Le Parisien, au anunţat marţi demararea unei acţiuni în justiţie împotriva platformei de socializare X, fostă Twitter, pe motiv că aceasta utilizează conţinutul lor fără a plăti drepturile cuvenite. Potrivit legilor franceze, ziarele au dreptul la compensaţii financiare pentru distribuirea conţinutului lor pe platformele digitale.

Reprezentanţii platformei X nu au comentat oficial pe marginea acuzaţiilor. Ziarele susţin că, spre deosebire de alte companii, precum Google şi Meta, X nu a fost dispusă să negocieze aceste drepturi auxiliare, încălcând o decizie a Tribunalului din Paris din mai, care îi impunea să furnizeze informaţiile necesare calculării compensaţiilor.

Potrivit publicaţiilor implicate, drepturile contribuie la susţinerea pluralităţii, independenţei şi calităţii media, esenţiale pentru libertatea de exprimare şi dreptul la informaţie într-o societate democratică. Procesul va avea prima audiere pe 15 mai 2025, conform unui purtător de cuvânt al tribunalului din Paris.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].