Tuberculoza. A fost descoperit „călcâiul lui Ahile” al bacteriei rezistente la antibiotice
Rezultatele sunt cu atât mai importante cu cât tuberculoza a devenit în 2024 cea mai răspândită boală infecţioasă din lume, depăşind COVID-19.
Oamenii de ştiinţă au dezvoltat o nouă tehnologie care le-a permis să găsească „călcâiul lui Ahile” al bacteriei Mycobacterium tuberculosis, chiar şi în cazul tulpinilor care au devenit rezistente la tratamentele obişnuite. Mai mult, ei au reuşit să identifice medicamente care pot ataca exact acest punct slab.
„Este o descoperire crucială în contextul în care infecţiile rezistente la medicamente reprezintă o ameninţare majoră pentru sănătatea publică”, explică dr. Matthew McNeil, coordonatorul studiului.
„În prezent, opţiunile de tratament sunt foarte limitate pentru pacienţii infectaţi cu astfel de bacterii rezistente”.
Cercetătorii sunt optimişti că noua metodă ar putea fi folosită nu doar pentru tuberculoză, ci şi pentru alte boli infecţioase care au devenit rezistente la antibiotice.
„Dacă gândim diferit când vine vorba de dezvoltarea noilor medicamente, putem găsi soluţii viabile pentru a opri această problemă”, subliniază dr. McNeil.
Studiul a fost publicat în revista Nature Communications.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].