Studiu: Obiceiul care îţi poate prelungi viaţa cu 5-10 ani dacă este practicat zilnic
O echipă de cercetători din Australia a realizat un studiu privind legătura dintre mişcare şi longevitate. Dr. Lennert Veerman, profesor de sănătate publică la Facultatea de Medicină şi Stomatologie de la Universitatea Griffith din Australia, autorul principal al studiului, a ajuns la concluzia că riscul de deces prematur scade cu cât participanţii fac mai multă activitate fizică, scrie CNN.
„Am fost surprins să aflu că pierderea de ani de viaţă în SUA din cauza nivelului scăzut de activitate fizică ar putea rivaliza cu pierderile cauzate de fumat şi hipertensiune arterială”, a declarat acesta.
Autorii ultimului studiu au utilizat datele privind activitatea fizică înregistrată de accelerometrele de şold purtate – timp de cel puţin 10 ore în patru sau mai multe zile – de adulţii din SUA care aveau vârsta de 40 de ani sau mai mult atunci când au participat la National Health and Nutrition Examination Survey din 2003 până în 2006.
Pentru interpretarea datelor, echipa de cercetători a construit o tabelă de viaţă – o modalitate de a arăta probabilităţile ca populaţiile să trăiască sau să moară până la o anumită vârstă.
Care au fost rezultatele studiului
Rezultatele studiului au arătat că a fi la fel de activ ca cea mai puţin activă parte a populaţiei ar duce la o pierdere de 5,8 ani a speranţei de viaţă pentru bărbaţi şi femei.
Pe de altă parte, dacă toţi americanii cu vârsta de peste 40 de ani ar fi la fel de activi ca cei din categoria celor care fac mai multă mişcare, speranţa de viaţă ar fi de 83,7 ani, ceea ce reprezintă o creştere de 5,3 ani.
Echipa a constatat că dacă cei care sunt cei mai puţin activi ar avea un plus de 111 minute de activitate pe zi, aceştia şi-ar putea prelungi viaţa cu până la 11 ani.
Potrivit OMS, adulţii au nevoie de cel puţin 150 până la 300 de minute de activitate aerobică moderată sau 75 până la 150 de minute de exerciţii aerobice intense pe săptămână pentru un stil de viaţă sănătos.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].